Membri ai pazei de Coastă chineze au urcat pentru scurt timp la bordul unei nave taiwaneze, acuză autorităţile din Taiwan, după ce Beijingul şi-a anunţat intenţia de a-şi intensifica patrulele şi controalele, în urma unui incident naval în care au murit doi cetăţeni chinezi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O ambarcaţiune la bordul căreia se aflau patru chinezi s-a răsturnat, săptămâna trecută, în apropiere de Insulele Kinmen, care aparţin Taiwanului, în timp ce această ambarcaţiune era urmărită de Paza de Coastă taiwaneză.

Toţi cei patru chinezi au căzut în apă, iar doi s-au înecat.

Cei doi supravieţuitori au fost încarceraţi pe Insula Kinmen, administrată de către Taipei, situată la doar cinci kilometri de oraşul chinez Xiamen.

Taiwanul şi-a justificat intervenţia Pazei de Coastă acuzând că ambarcaţiunea a intrat în ape interzise.

Imediat după aceea, Beijingul a anunţat o intensificare a ”operaţiunilor de patrulare” în acest sector.

Luni, Paza de Coastă taiwaneză a anunţat că două nave ale Pazei de Coastă chineze au abordat o navă taiwaneză de croazieră, la bordul căreia se aflau 23 de pasageri şi 11 membri ai echipajului.

”Şase ofiţeri ai Pazei de Coastă continentale au urcat la bordul navei. După ce i-au controlat itinerariul, certificatul, licenţele căpitanului şi echipajului şi semnătura căpitanului, au pelcat de la bord”, a anunţat într-un comunicat Paza de Coastă taiwaneză.

Incidentul de la 14 februarie a avut loc într-un context tensionat între Taiwan şi China.

Beijingul nu a exlus niciodată să recurgă la forţă pentru a aduce sub controlul său Taiwanul, iar în ultimii ani şi-a intensificat retorica ”unificării”.

China şi-a sporit presiunile militare asupra insulei, pe care o survolează cu avioane de vânătoare şi în jurul căreia navighează cu nave de război aproape zilnic.

Taiwanul a organizat alegeri prezidenţiale în ianuarie, în care a obţinut o victorie Lai Ching-te din cadrul partidului Democrat Progresist, un preşedinte pe care Beijingul în consideră drept un ”separatist”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.