Cel puţin patru persoane au murit după ce o ambarcaţiune de mici dimensiuni care probabil transporta Imigranţi s-a răsturnat miercuri în Canalul Mânecii, au anunţat autorităţile, după ce o operaţiune majoră de căutare şi salvare fusese lansată din primele ore ale dimineţii, relatează BBC şi CNN.
Serviciul de ambulanţă din Marea Britanie a trimis resurse la Dover, în Anglia, după ce a primit un apel privind un incident pe mare în jurul orei 3:40 a.m. GMT (5:40 ora României). Imediat a fost declanşată o amplă operaţiune de salvare alături de autorităţile franceze
Guvernul britanic a refuzat să spună câte persoane se aflau în ambarcaţiune şi câte au fost salvate în cadrul operaţiunii, dar presa britanică a scris că ar fi vorba despre câteva zeci.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În cursul nopţii, temperaturile coborâseră la 1 grad Celsius pe plaja din Folkestone, iar peste Canalul Mânecii, în apropiere de Calais, erau minus 3 grade Celsius, dar apa mării are în jur de 11-12 grade. O temperartură de 10-16 grade a apei provoacă epuizare sau pierderea cunoştinţei în 1-2 ore, cu un timp de supravieţuire estimat între 1 şi ore.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.