Patronatul european i-a cerut luni o accelerare a negocierilor Brexitului premierului britanic Theresa May, a cărei autoritate pare tot mai slăbită, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şefa Guvernului conservator i-a primit pe Downing Street, la numărul 10, pe reprezentanţii îngrijoraţi ai angajatorilor britanici şi europeni, în momentul în care dificultăţile negocierilor între Londra şi Uniunea Europeană fac incerte acorduri de tranziţie şi comerciale după Brexit, prevăzut pe 29 martie 2019.

”Mesajul este că întreprinderile din întreaga Europă sunt foarte unite”, a subliniat preşedinta BusinessEurope, Emma Marcegaglia, în faţa presei, la ieşirea de la întâlnirea cu May.

”Suntem foarte îngrijoraţi, pentru că nu vedem decloc progrese în negocieri. Or noi ştim că mai sunt doar două săptămâni să se facă suficiente progrese astfel încât Consiliul European din decembrie să decidă să treacă la următoarea fază”, a adăugat ea.

Negociatorul şef al UE cu privire la Brexit Michel Barnier le-a dat un termen de două săptămâni britanicilor să-şi clarifice angajamentele cu privire la divorţ, dacă vor să obţină până la sfârşitul anului unda verde a Bruxellesului în vederea lansării negocierilor comerciale cu privire la perioada de după Brexit.

În cazul în care acest termen nu va fi respectat, perspectiva negocierilor comerciale va fi amânată ”în februarie sau martie”, potrivit unui oficial de rang înalt UE. Aceasta este o soluţie prea puţin pe gustul patronatului european, care se teme de o perturbare a cursului obişnuit al afacerilor.

”Trebuie ca Guvernul brotanic să-şi clarifice poziţia”, a declarat pentru AFP reprezentantul Medefului francez Loic Armand. Absenţa unui acord ”ar putea să ridice probleme de tarife, de acces pe piaţa britanică, dar şi de logistică, având în vedere cele 8.000 de camioane care traversează Canalul Mânecii zilnic”, a adăugat el.

FRAGILITATE A PUTERII

Patroana patronatelor britanice Carolyn Fairbairn îndeamnă de luni de zile la accelerarea ritmului. ”Cu cele 600 de milioane de euro de schimburi între Regatul Unit şi UE anual, reprezentanţii angajatorilor din toată Europa au folosit reuniunea pentru a insista asupra importanţei unor progrese tangibile înainte de Crăciun”, a spus ea luni.

Theresa May a subliniat, la rândul ei, că va face ”tot posibilul pentru ca întreprinderile britanice şi europene să continue să prospere cot la cot”.

Însă reuniunea s-a desfăşurat într-o atmosferă dificilă pentru premier, care întâmpină dificultăţi într-un Guvern care se sfâşie în mod deschis între "Brexiters", pregătiţi de o ruptură cu Bruxellesul, şi susţinătorii unei abordări mai maleabile.

Două nume grele pro-Brexit din echipa sa - miniştrii de Externe Boris Johnson şi al Mediului Michael Gove - au cerut pregătirea unei ipoteze serioase şi detaliate a unui Brexit fără un acord cu IE, potrivit The Mail on Sunday.

Johnson şi Gove consideră că, în acest ritm, ”ne vom afla într-o poziţie cu adevărat dificilă în 2021”, la finalul unei eventuale perioade de tranziţie de doi ani după Brexitul prevăzut pe 29 martie 2019.

Un reflex al neliniştii pieţei faţă de stabilitatea guvernamentală, lira sterlină s-a depreciat cu aproape 1% pe piaţa de schimb în faţa euro şi dolarului, luni, la începutul după-amiezii.

În afară de disensiunile pe tema Brexitului, Guvernul este slăbit de demisiile recente a doi miniştri - prima pe fondul scandalului hărţuirii sexuale, iar a doua în urma unor întâlniri neautorizate cu reprezentanţi israelieni.

Sunday Times a dat asigurări, duminică, referitor la faptul că 40 de deputaţi conservatori sunt pregătiţi să semneze un text care să sfideze autoritatea lui May.

În cazul în care alţi opt deputaţi conservatori li se vor alătura, ea ar putea să fie îndepărtatăde la şefia partidului, potrivit publicaţiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.