Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, suferă de dublă pneumonie şi continuă să prezinte un tablou clinic „complex”, a anunţat marţi Vaticanul într-un nou buletin medical transmis în a cincea zi a spitalizării suveranului pontif, relatează AFP.
„Scanarea toracică la care a fost supus Sfântul Părinte în această după-amiază (...) a arătat apariţia unei pneumonii bilaterale, care a necesitat un tratament suplimentar cu medicamente. Cu toate acestea, Papa Francisc are o stare de spirit bună”, a precizat Vaticanul într-un comunicat emis marţi seara.
„Infecţia polimicrobiană, care a apărut într-un context de bronşiectazie şi bronşită astmatică şi care a necesitat utilizarea terapiei antibiotice cu cortizon, face ca tratamentul terapeutic să fie mai complex”, se arată în comunicat. „Testele de laborator, radiografiile toracice şi starea clinică a Sfântului Părinte continuă să prezinte un tablou complex”, adaugă aceeaşi sursă.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Papa este internat de vineri la spitalul Gemelli din Roma, iniţial pentru bronşită, iar angajamentele sale au fost anulate în acest weekend.
„În această dimineaţă a primit Euharistia, iar în cursul zilei a alternat între odihnă, rugăciune şi lectură”, adăugă comunicatul. „El vă mulţumeşte pentru apropierea pe care i-o arătaţi în aceste momente şi vă cere, cu inima recunoscătoare, să continuaţi să vă rugaţi pentru el”, menţionează Vaticanul.
În ciuda repetatelor probleme de sănătate din ultimii ani - probleme la şold, dureri la genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile, operaţii, infecţii respiratorii - argentinianul Jorge Bergoglio a menţinut un ritm vivace la Vatican, spre disperarea medicilor săi, care îi recomandă mai multă odihnă. Spitalizarea sa, a patra în mai puţin de patru ani, a redeschis dubiile cu privire la sănătatea sa şi la capacitatea sa de a-şi îndeplini îndatoririle papale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...