Papa Francisc le-a recomandat miercuri familiilor izolate să găsească împreună ”gesturi de tandreţe” precum ”o farfurie cu mâncare caldă, o mângâiere, o dezmierdare, un apel telefonic”, într-un interviu publicat în ediţia de miercuri a cotidinaului La Repubblica, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un adevărat concert de recomandări sanitare mondiale care constau în evotarea la maximum a contactelor fizice, Suvernaul Pontif argentinian a amintit însă importanţa ”gesturilor de tandreţe, de afecţiune, de compasiune”, care constituie ”gesturi minime, care se pierd uneori în anonimatul cotidianului”.

”De exemplu, o farfurie cu mâncare caldă, o mângâiere, o dezmierdare, un apel telefonic”, a enumerat el, în contextul în care Italia este a doua cea mai afectată ţară, după China, de pandemia noului coronavirus.

”Trebuie să redescoperim caracterul concret al micilor lucruri, al micilor atenţii faţă de apropiaţii noştri, părinţii noştri, pritenii noştri. Şi să înţelegem că în micile lucruri se află comoara noastră”, a pledat el în acest interviu.

Papa a crtiicat comunicarea adesea ”virtuală” între membrii aceleiaşi familii şi a îndemnat la ”o nouă apropiere” şi la ascultarea concretă a ”nevoilor ficăruia”.

”Adesea familiile, acasă, mănâncă împreună într-o mare tăcere care, totuşi, nu este fructul unei ascultări reciproce, ci legată de faptul că părinţii se uită la televizor în timp ce mănâncă, iar copiii lor sunt pe mobil. Am spune nişte călugări izolaţi unii de alţii. Nu există nicio comunicare în asta”, afirmă el.

Papa Francisc - care suferea de o răceală în ultimele săptămâni - a plecat duminică de la Vatican la Biserica San Marcello al Corso şi a parcurs pe jos oporiune a principalului bulevard comercial din Roma, aproape pustiu.

În această biserică se află un crucifix făcător de minuni care, în 1522, a fost purtat de oprocesiune în cartierele oraşului, pentru a pune capăt ”Marii Ciume” la Roma.

”I-am cerut lui Dumnezeu să oprească epidemia: Doamne, opreşte-o cu mâna ta. M-am rugat pentru asta”, a mai declarat Papa, intervievat despre această deplasare neaşteptată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.