Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost internat marţi la Spitalul Gemelli din Roma, unde a fost internat şi la sfârşitul lui martie, în vederea unor examene de control, scrie presa italiană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papa argentinian a sosit marţi, la ora locală 10.40 (11.40, ora României) la spital, unde a primit îngrijiri, la sfârşitul lui martie, în urma unei infecţii respiratorii, potrivit agenţiilor italiene de presă Ansa şi Agi.

El a plecat de la spital la ora locală 11.20 (12.20, ora României), către reşedinţa sa, Domus Sanctae Marthae, potrivit Ansa.

Vaticanul şi spitalul, contactate de AFP, nu au confirmat aceste informaţii.

În martie, Vaticanul anunţa că Papa s-a dus la spital la examene programate, după care a recunoscut că acesta a avut dificultăţi de respiraţie şi că suferea de o infecţie care necesita un tratanment cu antibiotic.

Papa Francisc declara în urmă cu două săptămâni, într-un interviu acordat postului hispanofon de televiziune Telemundo, că această ”pneumonie” a fost tratată ”la timp”.

”Dacă am mai fi aşteptat câteva ore, ar fi fost mult mai grav”, declara el.

În privinţa durerilor de genunchi care-l obligă să se deplaseze cu scaunul cu rotile sau cu un baston, el anunţa că se simte ”mult mai bine”.

”Unele zile sunt mai dureroase ca altele, ca azi, dar asta face parte din recuperare”, declara el.

Papa, a cărui sănătate pare tot mai fragilă, şi-a anulat întâlnirile - la 26 mai -, din cauza unei stări febrile, care nu a condus la o spitalizare. El şi-a reluat activitatea a doua zi.

Sănătatea lui Jorge Bergoglio, ales Papă în 2013, alimentează cu regularitate speculaţii cu privire la eventuală renunţare la pontificat şi cu privire la succesiunea sa.

Francisc a declarat în mai multe rânduri că are în vedere să demisioneze, la fel ca predecesorul său Benedict al XVI-lea - decedat în decembrie -, ăn cazul în care îi slăbeşte sănătatea, însă declara recent că acest lucru nu mai este de actualitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.