Papa Francisc a lansat duminică ”un apel stăruitor să înceteze imediat violenţa”, pentru a permite să se trimită ajutoare umanitare în Siria, mai ales în fieful rebel Ghouta de Est, vizat de atacuri aeriene ale regimului sirian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Adresez un apel stărutor să înceteze imediat violenţa, să se dea acces unor ajutoare umanitare - hrană şi medicamente - şi să fie evacuaţi răniţii şi bolnavii”, a declarat Papa în Piaţa Sfântul Petru, la Roma, imediat după rugăciunea Angelus.

Regimul sirian a bombardat din nou, duminică, Ghouta de Est, în pofida unei rezoluţii adoptate de ONU care cere un armistiţiu ”fără întârziere”, în contextul în care peste 500 de civili au fost ucişi într-o săptămână de bombardamente intensive asupra fiefului rebel asediat.

Într-un text adoptat cu unanimitate sâmbătă, după îndelungate negocieri, Consiliul de Securitate al ONU cerere să se implementeze un armistiţiu de 30 de zile în Siria, pentru a se permite distribuirea unor ajutoare umanitare şi evacuarea răniţilor.

”În aceste zile, gândurile mi s-au îndreptat adesea către Siria iubită şi martirizată, unde războiul s-a întors, mai ales în Ghouta de Est”, a subliniat Papa.

”Acest februarie a fost unul dintre cele mai violente în cei şapte ani de conflict: sute, mii de victime civile, copii, femei, persoane în vârstă; spitalele au fost atinse; populaţia nu mai poate să-şi procure hrană. Toate acestea sunt inumane. Nu putem lupta împotriva răului cu alt rău”, a subliniat Suveranul Pontif.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.