Islamabadul şi-a exprimat joi speranţa ca Acordul cu privire la Strâmtoarea Ormuz între Iran şi Oman să deschidă calea unei reluări a dialogului între Iran şi Statele Unite în cadrul unui protocol al unui acord la care Pakistanul a contribuit, relatează AFP.
"Sperăm ca acordul privind Strâmtoarea (Ormuz) să deschidă calea continuării dialogului, mai ales reluarea negocierilor tehnice între Iran şi Statele Unite", a declarat presei un purtător de cuvânt al Ministerului pakistanez de Externe, Tahir Andrabi.
Teheranul a anunţat miercuri că s-a pus de acord cu Omanul asupra unei rute de traversare a navelor prin Strâmtoarea Ormuz, la care sunt riverane şi care se află în centrul conflictului cu Statele Unite.
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif şi comandantul armatei pakistaneze Asim Munir efectuează o vizită în Arabia Saudită - începând de joi şi până sâmbătă -, anunţă Ministerul pakistanez de Externe.
"În pofida faptului că se desfăşoară pe fondul unor tensiuni sporite la Golful Persic, această vizită va avea o importanţă care depăşeşte criza imediată şi consideraţiile pe termen scurt", a dat asigurări Tahir Andrabi.
Guvernul pakistanez joacă un rol de mediator între Statele Unite şi Iran în vederea unei încheieri a Războiului din Iran, care a degenerat în Războiul din Orientul Mijlociu, implicând ţări de la Golful Persic ca Arabia Saudită.




























