Mii de oameni care locuiesc în apropierea unor râuri în nordul Pakistanuluui au primit ordin să îşi evacueze casele, sâmbătă, după ce ploi devastatoare au provocat inundaţii soldate cu peste 1.000 de morţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numeroase râuri din provincia Khyber Pahktunkhwa s-au revărsat şi au distrus zeci de clădiri, între care şi un hotel cu 150 de camere.

“Casa pe care o construisem după ani de muncă grea s-a dus sub privirile noastre. Am stat pe marginea drumului şi am primit cum ni se ducea casa viselor noastre”, a declarat Junaid Khan, în vârstă de 23 de ani, care are două ferme piscicole la Charsadda.

Musonul, care durează de obicei din iunie până în septembrie, este esenţial pentru irigarea culturilor şi pentru resursele de pe subcontinentul indian. Însă el aduce în fiecare an şi distrugeri.

Potrivit guvernului, peste 33 de milioane de persoane au fost afectate în Pakistan de inundaţii şi aproape un milion de case au avut de suferit.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.