Un poliţist şi şapte ,amifestanţi au fost răniţi la Bagdad, la o manifestaţie organizată în faţa sediului Ambasadei Suediei, unde câteva site de irakieni au manifestat în semn de protest faţă de arderea unui exemplar al Coranului la Stockholm de către danezul Rasmus Paludan, potrivit unei surse din domeniul securităţii, relatează AFP.
”Între 400 şi 500 de persoane” manifestau în apropierea misiunii diplomatice a Suediei şi au încercat să înainteze către clădire, a declarat luni, sub protecţia anonimatului, un reprezentant al Ministerului irakian de Interne.
A protest was held in #Baghdad condemning the burning of the Quran in Sweden. Several protestor held pro-muqawama flags of Soleimani and Muhandis. #Iraq pic.twitter.com/krdcItBF3y
— Joe Truzman (@JoeTruzman) January 23, 2023
În timp ce manifestanţii erau respinşi de către poliţişti au izbucnit ciocniri.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Manifestanţi au aruncat cu pietre, iar poliţiştii şi-au folosit bastoanele”, potrivit oficialului citat, care precizează că şapte manifestanţi şi un poliţist au fost răniţi în ciocniri.
Manifestanţii s-au dispersat ulterior, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.
”NU SUEDIEI, DA CORANULUI”
Adunarea a fost organizată de către grupuri proiraniene foarte active în Irak, o ţară cu populaţie majoritar musulmană.
Protestatarii strigau sloganul ”Nu Suediei, da Coranului”, la două zile după ce extremistul de dreapta suedezo-danez Rasmus Paludan a ars un exemplar al Coranului la Stockholm.
Extremistul voia ca astfel să denunţe negocieri ale Suediei cu Turcia în vederea aderării la NATO.
Poliţia suedezâ a anunţat anterior că libertatea de exprimare şi de a manifesta şi Constituţia nu justifică, în Suedia, interzicerea arderii Coranului în numele ordinii publice.
Autorizarea acestui gest împotriva islamului a condus la un incident diplomatic cu Turcia, iar numeroase alte ţări musulmane şi-au exprimat indignarea.
”Arderea unor cărţi care sunt sacre pentru mulţi este un act profund nerespectuos. Este dezgustător”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price.
Reprezentantul Washingtonului a denunţat un act ”provocator” şi a apreciat că este vorba despre o voinţă ”deliberată de a influenţa negocierile în curs privind aderarea Suediei şi Finlandei la NATO” şi de a ”slăbi” unitatea transatlantică.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.