Focuri de armă au fost trase în faţa unei mochei la Avignon, duminică seara, iar opt persoane au fost rănite uşor, inclusiv o fată, a anunţat parchetul, care a îndepărtat o pistă teroristă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit primelor mărturii culese la faţa la locului, cel puţin doi bărbaţi au ieşit dintr-o maşină, către ora locală 22.30 (23.30, ora României) în apropierea unei moschei, şi au tras, unul cu o puşcă de vânătoare, a precizat parchetul, confirmând o informaţie La Provence.

Viaţa niciunuia dntre cei opt răniţi nu era în pericol, a precizat parchetul.

”Din ceea ce ştim în această seară, moscheea nu era vizată. Faptele s-au petrecut pe strada pe care se află instituţia religioasă, dar fără legătură cu ea”, a dat asigurări parchetul, îndepărtând o pistă teroristă.

Potrivit unor martori, patru persoane se aflau la bordul maşinii, iar toate purtau cagule.

Filiala din Avignon a secţiei de cercetare a Poliţiei Judiciare din Montpellier a fost însărcinată cu ancheta.

Atacul armat de duminică seara are loc la câteva zile după ce un bărbat a încercat, joi, să intre cu o maşină în credincioşi la moscheea din Créteil.

Bărbatul, un armean în vârstă de 43 de ani, a intrat cu maşina în bariere şi a trecut prin grilajul care apără moscheea cu maşina sa cu tracţiune integrală, după care a tamponat maşini ale credincioşilor la ieşirea de la rugăciune, fără să rănească pe cineva.

Bolnav de schizofrenie, el a fost spitalizat din oficiu. Potrivit unei surse apropiate dosarului, el a făcut ”declaraţii confuze referindu-se la atentate” jihadiste care s-au soldat cu 239 de morţi în Franţa începând din 2015.

După atentatul antimusulman de la Londra, pe 19 iunie, comis de un bărbat care a intrat cu maşina în credincioşi care ieşeau din moscheea din Finsbury Park, soldat cu 11 răniţi, comunitatea musulmană franceză s-a simţit la rândul ei luată ca ţintă.

Unii dintre reprezentanţii ei au denunţat o ”tentativă de atac” şi au cerut puterilor publice franceze să ”consolideze protecţia locurilor de cult”.

Prefectul Poliţiei Parisului şi-a reiterat consemnele cu privire la vigilenţă adresate forţelor de ordine care protejează lăcaşuri de cult musulmane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.