Orange, Vodafone, Deutsche Telekom şi alţi cinci operatori de telefonie au acceptat să împărtăşească cu Comisia Europeană (CE) date de geolocalizare culese de pe telefoane mobile, într-o încercare de a opri răspândirea noului coronavirus, a anunţat GSM Association, din care fac parte marii operatori, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Celelalte societăţi sunt Telefonica, Telecom Italia, Telenor, Telia, şi A1 Telekom Austria. Toate s-au întâlnit luni cu comisarul european însărcinat cu Piaţa Internă şi Domeniul Digital Thierry Breton.

Comisia Europeană urmează să agrege aceste date de geolocalizare, în vederea coordonării măsurilor în vederea opririi răspândirii virusului, a anunţat miercuri un oficial european.

Datele urmează să fie distruse după încheeirea crizei sanitare, a dat el asigurări, pentru a răspunde astfel unor îngrijorări cu privire la posibile încălcări ale vieţii private.

Controlorul european al protecţiei datelor (EDPS) a apreciat că acest proiect nu ar încălca reglementările cu privire la viaţa privată, atât timp cât sunt stabilite garanţii.

”Comisia va trebui să definească în mod clar toate datele pe care vrea să le obţină şi să asigure transparenţa faţă de public, pentru a evita orice neînţelegere”, subliniază EDPS într-o scrisoare trimisă CE, pe care Reuters scrie că a consultat-o.

”Ar fi de asemenea preferabil să se limiteze accesul la aceste date la experţi autorizaţi în epidemiologie spaţială, în protecţia datelor şi în date ştiinţifice”, a subliniat directorul EDPS, Wojciech Wiewiorowski.

Însă acest jurist polonez a avertizat împotriva riscului ca asemenea măsuri să devină permanente.

”Vreau să insist asupra faptului că o asemenea soluţie trebuie să fie considerată extraordinară”, a insistat el.

Această strategie a fost deja aplicată sau este pe cale să fie pusă în aplicare în Coreea de Sud, Rusia sau Israel - spre marea nemulţumire a criticilor ei, care denunţă o încălcare a libertăilor individuale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.