„Creativitatea nu se dezvoltă în izolare. Ea are nevoie de conexiuni, de oameni care vin cu idei, de instituţii şi de comunităţi care încurajează experimentul şi curajul de a crea ceva nou. Industriile creative nu produc doar bunuri culturale, ci creează posibilităţi de dezvoltare pentru comunităţi”, a subliniat Mirabela Grădinaru la dezbatere de la „CREATIVE ROMANIA: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative”, masa rotundă desfăşurată luni, la Biblioteca Centrală Universitară, în cadrul Romanian Creative Week (RCW) X Bucharest 2026.
Cum poate România să transforme creativitatea pe care o are deja într-un ecosistem capabil să susţină artiştii şi industriile creative pe termen lung? Educaţia şi gândirea critică în era inteligenţei artificiale, relaţia dintre tehnologie şi creaţia umană, accesul pe pieţele internaţionale şi finanţarea culturii s-au aflat în centrul discuţiilor.
Dialogul, găzduit de Marlene Herberth, curator în cadrul RCW şi coordonator pentru cultură şi educaţie al Bisericii Evanghelice C.A. din România, a fost deschis de Mirabela Grădinaru. Prima Doamnă a transmis un mesaj de susţinere pentru industriile creative şi a vorbit despre artişti, designeri, antreprenori şi meşteşugari care reuşesc să construiască proiecte valoroase, de multe ori cu resurse limitate, insistând asupra colaborării dintre domenii, instituţii şi comunităţi.
De la educaţie la AI: cum păstrăm creativitatea şi gândirea critică
Pentru Sorin Costreie, consilier prezidenţial pentru educaţie şi cercetare, construcţia unei "Românii creative" trebuie să înceapă încă din primii ani de educaţie. Acesta a criticat un sistem educaţional concentrat încă pe memorarea şi reproducerea informaţiei şi a argumentat că AI trebuie folosită ca instrument, fără ca dezvoltarea tehnologică să înlocuiască gândirea critică, creativitatea şi educaţia umanistă.
"Soluţia este să schimbăm paradigma educaţională a societăţii. Copiii sunt foarte creativi, problema este că noi îi înregimentăm. Inteligenţa artificială, dacă nu o tratăm ca pe un instrument şi nu încurajăm gândirea creativă a copiilor, s-ar putea să ne şablonizeze mintea şi mai mult. Am auzit de multe ori că universităţile trebuie să colaboreze cu industriile creative. Eu cred că universităţile ar trebui să devină o industrie creativă şi să iasă din zona de fabrică de diplome", a spus Sorin Costreie.
De la educaţie, conversaţia a trecut către întâlnirea dintre creaţia umană şi tehnologie. Teodor Frolu, membru fondator al Asociaţiei Spaţiu Urban Bucureşti, a propus o perspectivă în care AI nu intră în conflict cu industriile creative, ci poate face cu atât mai valoroase experienţele care nu pot fi standardizate: manufactura, interacţiunea directă, emoţia şi relaţia dintre oameni.
La rândul său, artistul vizual Andrei Cozlac, curatorul New Media District al RCW şi cadru didactic al Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, a adus în discuţie felul în care inteligenţa artificială schimbă raportarea la creativitate şi, mai ales, nevoia de a-i pregăti pe copii pentru o lume în care tehnologia va fi tot mai prezentă. În locul respingerii AI, artistul a pledat pentru educaţie, gândire critică şi păstrarea libertăţii de a experimenta, astfel încât noile instrumente să fie înţelese şi folosite conştient.
"Inteligenţa artificială face parte din următoarea etapă evolutivă a umanităţii. Întrebarea este ce se întâmplă când ajungem cu ea la copii şi cred că soluţia este să antrenăm cât mai mult gândirea critică", a spus Cozlac.
De la succesul individual la accesul pe pieţele internaţionale
A doua parte a dialogului a pornit de la o realitate deja vizibilă: artişti, designeri, cineaşti şi muzicieni români ajung pe scene şi pieţe internaţionale, dar succesul este încă, în multe cazuri, rezultatul efortului individual, în lipsa unui sistem coerent care să le susţină promovarea şi accesul pe pieţele internaţionale. Designerul Ioana Ciolacu, curator al Romanian Fashion Week şi preşedinte Romanian Fashion Council, a vorbit, din propria experienţă, despre traseul de la educaţie la contactul direct cu industria. Educaţia alternativă de tip Waldorf, a spus aceasta, i-a oferit încă de mică autonomie şi libertatea de a alege, iar competiţiile internaţionale i-au deschis ulterior accesul către experienţa practică din moda profesionistă.
Producătorul de film Andrei Boncea, preşedintele Alianţei Producătorilor de Film, a dus discuţia spre felul în care AI poate schimba profesiile creative şi modul de lucru al artiştilor. El a vorbit despre apariţia "artistului-companie", creatorul care, cu ajutorul noilor instrumente tehnologice, ar putea prelua singur o parte dintre activităţile pentru care, până acum, era nevoie de echipe întregi.
Din perspectiva industriei muzicale, Anca Lupeş, preşedinte RAW Music şi fondator Mastering The Music Business, a vorbit despre nevoia unei implicări mai consistente a statului, în special în promovarea şi accesul artiştilor români pe pieţele internaţionale. Networkingul, prezenţa în contexte profesionale internaţionale şi sprijinul pentru export sunt, în opinia sa, esenţiale pentru ca artiştii români să poată depăşi mai uşor graniţele pieţei locale. Anca Lupeş a sintetizat şi două direcţii concrete: o strategie pentru cultură care să fie aplicată şi un mecanism de susţinere financiară din partea statului, cel puţin pentru exportul cultural.

Valoarea culturii: ce se întâmplă când indicatorii nu mai sunt suficienţi
Bogdan Trâmbaciu, director al Unităţii de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, a adus discuţia spre finanţarea culturii şi felul în care tehnologia poate simplifica radical mecanismele administrative. În viziunea sa, AI poate prelua o parte importantă din birocraţia asociată proiectelor culturale, astfel încât artiştii să îşi poată dedica mai mult timp şi mai multe resurse creaţiei. "Niciodată un proiect cultural scris cu AI nu va fi valoros, dar AI poate structura platforme de finanţare şi modul în care sunt evaluate proiectele. Vom încerca să reducem birocraţia spre zero, iar aici avem exemple de bune practici la nivelul UE", a spus Bogdan Trâmbaciu.
Antropoloaga Maria Rădan-Papasima, co-fondatoarea Artropedia, a pus în discuţie modul în care este evaluat impactul proiectelor culturale, arătând că indicatorii şi formularele nu pot surprinde întotdeauna efectele reale ale acestora. Ea a propus ca proiectele finanţate să fie urmărite şi după încheiere, pentru a vedea ce a funcţionat, ce nu şi ce poate fi îmbunătăţit în viitoarele programe de finanţare. Aceste informaţii ar trebui, în opinia sa, să fie făcute publice.
Creative Romania: de la dialog la soluţii care pot fi testate
Discuţiile au dus, în final, către miza Creative Romania: construirea unui cadru în care creatorii, instituţiile publice, organizaţiile culturale, universităţile şi mediul privat să poată lucra împreună.
"Pentru societatea românească de astăzi, o prioritate este crearea unor spaţii în care tinerii să poată experimenta şi să îşi dezvolte gândirea reflexivă şi critică. Alfabetizarea culturală, media şi digitală, accesul la contexte internaţionale şi colaborarea dintre artă, ştiinţă, tehnologie şi meşteşug le oferă instrumentele pentru a înţelege lumea şi a participa la transformarea ei. Pentru ca aceste legături să se dezvolte, este nevoie de mai multă finanţare pentru experiment şi de o asumare comună din partea instituţiilor publice, organizaţiilor culturale, universităţilor şi partenerilor privaţi. Miza Creative Romania este ca observatorul să devină un laborator în care să construim şi să testăm împreună aceste condiţii, astfel încât susţinerea colaborărilor experimentale să devină o practică constantă a celor implicaţi în ecosistemele culturale", a precizat Marlene Herberth, gazda evenimentului, organizat cu sprijinul Pepsi şi Jidvei.
Romanian Creative Week X Bucharest 2026 se desfăşoară între 2 şi 8 octombrie, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Programul integral al RCW X Bucharest 2026 poate fi consultat pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro.




























