Nicuşor Dan a participat, marţi, la o discuţie în cadrul Grupului „Prietenii Competitivităţii”, în perspectiva reuniunii Consiliului European care va avea loc săptămâna viitoare, el arătând că statele membre ale Grupului sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a preţurilor la energie.
”Am participat astăzi la o nouă discuţie a Grupului „Prietenii Competitivităţii”, alături de lideri din 19 state membre UE, în perspectiva reuniunii Consiliului European de săptămână viitoare. Am vorbit despre rolul preţurilor la energie în creşterea competitivităţii, despre comerţul internaţional şi despre simplificarea şi debirocratizarea Uniunii Europene”, a scris preşedintele Nicuşor Dan într-o postare pe Facebook.
Şeful statului subliniază că statele membre ale Grupului sunt de acord cu privire la necesitatea unor măsuri urgente de atenuare a preţurilor la energie, de exemplu printr-o mai mare flexibilizare bugetară în instituirea de măsuri de sprijin compensator.
”România susţine soluţii realiste, care să permită industriei autohtone să se dezvolte şi să facă tranziţia climatică fără să-şi piardă competitivitatea.
Cât priveşte simplificarea legislaţiei şi reducerea birocraţiei, este important să accelerăm implementarea măsurilor pentru crearea unei pieţe europene unice mai simple, în special prin iniţiativa Eu Inc. Prin această iniţiativă se are în vedere introducerea unui set unic de reguli la nivel european şi ar permite antreprenorilor să înfiinţeze mai uşor o companie în orice stat membru”, precizează preşedintele Nicuşor Dan.
