Opt bărbaţi au fost inculpaţi în Statele Unite cu privire la un presupus plan de atac armat la un eveniment Ultimate Fighting Championship (UFC) organizat la Casa Albă în iunie, cu ocazia zilei de naştere a preşedintelui american Donald Trump, relatează The Associated Press.
Scenariul evocat de către justiţia americană este extrem de violent.
Anchetatorii susţin că grupul voia să lanseze drone încărcate cu explozivi împotriva mulţimii şi să tragă în persoanele cuprinse de panică.
Actul acuzării, depus joi, în Ohio, evocă capate de acuzare cu privire la un complot terorist şi la un plan de asasinare într-o instalaţăie federală.
Potrivit procurorilor, pregătirile au început în mai.
ANTRENAMENT ÎN LUPTA CU DRONE
Suspecţii sunt acuzaţi de faptul că au strâns bani, arme, muniţie, veste antiglonţ, explozivi, drone şi material medical şi de comunicare.
Membrii grupului au discutat pe forumuri şi pe grupuri de discuţie online, potrivit acuzării.
Unii dintre ei făcut antrenamente de tir şi de luptă, potrivit acuzării.
Autorităţile au descoperit această ameninţare cu câteva zile înainte de un eveniment MMA al UFC denumit ”Freedom 250”, organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani de către Donald Trump.
Mai vmulţi suspecţi au fost arestaţi atunci, în mai multe state - Missouri, lNebraska, California şi Washington.
Un al optulea bărbat a fost arestat săptămâna aceasta în West Virgina.




























