Salvatori iranieni au reluat luni dimineaţa operaţiunile de căutare a avionului de linie dat dispărut duminică în timp ce survola o zonă muntoasă în sud-vestul Iranului, potrivit agenţiei oficiale Irna, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile iraniene au suspendat duminică seara, din cauza unor condiţii meteorologice foarte dificile - ninsoare, ploaie şi rafale de vânt violente -, operaţiunile de căutare a acestui avion de tip ATR 72 aparţinând companiei Aseman Airlines care a plecat de la Teheran cu 66 de persoane la bord.

Autorităţile apreciază că avionul s-a prăbuşit, iar toţi pasagerii sunt presupuşi morţi.

Avionul bimotor cu elice asigura o legătură între Teheran şi oraşul Yasouj, la aproximativ 500 de kilometri sud de capitala iraniană. El a dispărut de pe ecranele radarelor în timpul unei furtuni de zăpadă, în regiunea Munţilor Zagros, duminică dimineaţa, în timp ce se apropia de destinaţie.

Duminică, salvatorii au fost blocaţi de vremea rea.

Irna nu precizează dacă, în zona de căutare, condiţiile meteorologice permit luni survolarea cu elicoptere, care au rămas la sol cu o zi în urmă.

Pentru a prezenta o idee despre sarcina salavatorilor, Irna citează un reprezentant al echipelor de salvare care afirmă că este necesară explorarea a aproximativ 100 de culmi.

Biroul francez de studii şi analize pentru securitatea aviaţiei civile (BEA) a anunţat duminică seara că trimite trei ”anchetatori” şi ”consilieri tehnici” să ajute ancheta condusă de autorităţile iraniene în vederea stabilirii cauzelor accidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.