Armata Naţională Libiană (ANL) a mareşalului Khalifa Haftar şi Guvernul de unitate naţională (GNA), aflat la putere la Tripoli, au acceptat să-şi reia negocierile în vederea unui armistiţiu, anunţă ONU, după mai multe săptămâni de confruntări armate la periferia capitaleilibiene, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două tabere au acceptat negocieri în ”formatul 5+5” - câte cinci ofiţeri superiori din ambele tabere- a anunţat luni seara, într-un comunicat,  Misiunea ONU de susţinere în Libia.

ANL, care deţine controlul asupra părţii de est a ţării, a lansat o ofensivă în vederea cuceririi Tripoli în aprilie 2019.

Forţele GNA - susţinute de Turcia - au dislocat ANL din mai multe zone din apropierea capitalei, însă combatanţii lui Haftar - susţinuţi de Emiratele Arabe Unite (EAU), Rusia şi Egipt - susţin că au recâştigat teren luni.

Două armistiţii au fost încheiate deja anul acesta, însă au rpmas literă moartă.

Reprezentantul specialal ONU Ghassan Salame a demisionat în martie, iar Consiliul de Securitate al ONU nu a desemnat încă un succesor, ceea ce nu facilitează eforturile de pace.

Amestecuri străine agravează situaţia militară pe teren.

Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că 14 avioane de vânătoare ruse au fost trimise la o bază aeriană aparţinând ANL în centrul Libiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.