Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că vor fi “consecinţe” în cazul în care China trimite arme în Rusia pentru războiul din Ucraina, dar este destul de optimist că Beijingul se va abţine de la a face acest lucru, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scholz a făcut declaraţia în timpul unui interviu la CNN difuzat duminică, la două zile după ce cancelarul l-a întâlnit pe preşedintele american Joe Biden la Washington.

Oficiali americani au avertizat recent că China ar putea să înceapă să furnizeze arme şi muniţie Moscovei.

Înaintea deplasării sale, Scholz i-a cerut Beijingului să se abţină de la a trimite arme şi să îşi folosească influenţa pentru a presa Rusia să îşi retragă trupele din Ucraina.

Întrebat la CNN dacă îşi imaginează sancţionarea Chinei dacă această ţară ajută Rusia, Scholz a răspuns: “Cred că ar fi consecinţe, dar acum suntem într-o etapă în care spunem clar că acest lucru nu ar trebui să se întâmple şi sunt relativ optimist că vom avea succes în acest caz, însă va trebui să urmărim situaţia şi să fim foarte, foarte precauţi”.

Olaf Scholz nu a dat detalii în privinţa eventualelor consecinţe. Germania este cea mai puternică economie a Europei şi China a fost în ultimii ani cel mai important partener comercial al său.

În Germania, duminică, Scholz a fost întrebat după ce cabinetul său s-a întâlnit cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dacă a primit dovezi concrete din partea SUA că China ia în considerare livrarea de arme şi dacă ar sprijini eventualele sancţiunii împotriva Beiijingului.

“Suntem cu toţii de acord că nu trebuie să existe livrări de arme şi guvernul Chinez a spus că nu va livra arme. Asta este ceea ce cerem şi urmărim situaţia”, a spus cancelarul.

Von der Leyen a spus că în acest moment nu există dovezi în ceea cde priveşte livrarea de arme de către China Rusiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.