Un oficial NATO a declarat pentru agenţia de presă Reuters că cel puţin 20 de oameni a murit în aeroportul din Kabul şi în preajma acestuia de când talibanii au preluat puterea în ţară, pe 15 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sub anonimat, el a spus: „Criza din afara aeroportului din Kabul este regretabilă. Ne concentrăm să evacuăm toţi străinii cât de repede putem”.

„Forţele noastre păstrează distanţă faţă de zonele din afara aeroportului din Kabul pentru a preveni orice ciocnire cu talibanii”, a adăugat.

Duminică, Ministerul britanic al Apărării a transmis că 7 civili afgani au fost ucişi în afara aeroportului, unde, potrivit unor martori citaţi de Reuters, talibanii au tras mai multe focuri de armă pentru a păstra ordinea.

Militanţii talibani au instalat puncte de control în jurul aeroportului şi au blocat afganii fără documente de călătorie să pătrundă.

Talibanii au declarat, pe 15 august, victoria în faţa armatei afgane, care a fost sprijinită şi instruită de trupele NATO timp de două decenii, şi au preluat conducerea ţării.

După ce au recucerit, pe rând, toate capitalele provinciilor din ţară, pe 15 august talibanii au preluat palatul prezidenţial, după ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară, pentru a evita vărsarea de sânge, a spus el, aflându-se în prezent în Emiratele Arabe Unite.

În ultimele zile, mii de oameni din Afganistau au încercat să plece din ţară, cei mai mulţi fără succes, iar scene de panică au fost văzute pe aeroportul din Kabul, de unde guvernele internaţionale îşi evacuează personalul şi pe unii colaboratori afgani.

Câţiva lideri talibani au revenit în Afganistan din exilul în Qatar, iar marţi gruparea a susţinut prima conferinţă de presă de la preluarea controlului, promiţând libertate pentru femei şi presă în conformitate cu legea Sharia.

Proteste restrânse au avut loc în ţară de Ziua Independenţei, pe 19 august, mai mulţi oameni fiind împuşcaţi mortal pentru schimbarea stagului taliban cu cel afgan.

Un raport al serviciilor secrete ONU a arătat că talibanii caută foştii colaboratori ai NATO şi ameninţă familiile acestora.

Mai mulţi oameni au murit pe aeroport şi în afara lui, în încercarea de a părăsi ţara - unii agăţându-se de avioane, alţii fiind prinşi în busculade.

Au apărut şi temeri că organizaţia Stat Islamic ar putea pune la cale atacuri la aeroport. Guvernele străine şi-au sfătuit cetăţenii să iasă din case doar dacă au primit documente pentru călătorie.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au spus că va fi imposibil ca până la finalul lunii august să îşi evacueze toţi cetăţenii care doresc acest lucru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.