Occidentul ”se joacă cu focul” după ce Statele Unite au dat recent undă verde unor viitoare livrări de avioane de vânătoare de tip F-16 Ucrainei, denunţă duminică ministrul rus de Externe Serghei lavrov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serghei Lavrov deplânge ”o escaladare inacceptabilă”, într-un inteviu acordat televiziunii ruse de stat, din care jurnalistul care l-a intervievat, Pavel Zarubin, a publicat un fragment pe reţele de socializare.

El denunţă apăsat o ”escaladare” a ”Washingtonului, Londrei şi sateliţilor lor din UE”, care vor ”să slăbească Rusia”.

Lavrov acuză că, prin livrări de armament modern Kievului, Occidentul vrea ”să provoace (Moscovei) o înfrângere strategică” şi ”să dezmembreze” Rusia - retorică folosită regulat de către liderii ruşi.

Susţinătorii Kievului au refuzat - timp de peste un an de zile - să furnizeze avioane de vânătoare armatei ucrainene, de frica unei escaladări a conflictului.

Însă Statele Unite au sfârşit prin a autoriza - la 19 mai - livrarea acestor avioane de vânătoare americane de tip F-16 pe care Kievul le cerea neîncetat.

Această decizie reprezintă o cotitură importantă în susţinerea Kievului de către Occident, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat-o drept ”istorică”.

Calendarul livrării acestor avioane de tip F-16, de fabricaţie americană, şi numărul acestora nu au fost stabilite - în acest stadiu -, iar piloţi ucraineni este necesar să fie formaţi în prealabil timp de mai multe luni, pentru a învăţa să le manevreze.

Însă Ucraina voia să dispună de aceste avioane occidentale cu scopul de a contracara puterea rusă în spaţiul aerian şi să lovească liniile din spatele frontului ale trupelor Moscovei, în momentul în care Kievul anunţă că îşi încheie pregătirile unei contraofensive de mare amploare.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski l-a ”asigurat categoric” că aceste aviane de luptă nu vor ataca teritoriul rus - o condiţie necesară ca ţările din Occident să trimită acest echipament militar modern Ucrainei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.