Câteva zeci de persoane afiliate oligarhului fugar Ilan Şor au venit miercuri la intrarea în Chişinău dinspre aeroport pentru a protesta faţă de vizita secretarului de stat al SUA Antony Blinken, iar în momentul în care au vrut să blocheze un bulevard, a intervenit poliţia şi au avut loc îmbrânceli cu forţele de ordine.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns vineri la Chişinău pe cale aeriană. Oficialul american, aflat în vizită oficială,  a fost întâmpinat de ministrul afacerilor externe, Mihai Popşoi, şi de ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, care este la final de mandat. Şeful diplomaţiei americane urma să aibă întrevederi cu preşedinta Maia Sandu şi premierul Dorin Recean, iar autorităţile moldovene anunţaseră, din motive de securitate, restricţii de circulaţie în anumite puncte ale capitalei.

CITEȘTE ȘI Secretarul de stat american Antony Blinken este aşteptat miercuri la Chişinău, unde va anunţa un nou pachet de sprijin pentru Moldova. SUA au finanţat inclusiv conectarea republicii la reţeaua electrică a României
Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

Protestatarii, majoritatea veniţi din Găgăuzia, potrivit poliţiei, au blocat „intenţionat” carosabilul, pe bulevardul Dacia, moment în care poliţia a intervenit şi s-au produs îmbrânceli cu forţele de ordine. Ulterior, mai multe persoane au fost conduse la Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) pentru documentare, relatează NewsMaker.

Manifestanţii „au ignorat în mod abuziv decizia Primăriei Chişinău şi cerinţele Poliţiei de a nu bloca partea carosabilă, motiv pentru care organizatorii au fost conduşi la Inspectoratul de Poliţie pentru documentare”, au precizat reprezentanţii IGP.

În mediul online au apărut videoclipuri în care se observă că protestatarii se îmbrâncesc cu oamenii legii.

La acţiunea de protest a participat şi consilierul başcanului Găgăuziei, Mihail Vlah, care este membru al echipei lui Şor. Într-un videclip publicat pe online se observă cum acesta este escortat într-o maşină de poliţie.

Găgăuzia, regiune autonomă a Republicii Moldova, cu populaţie preponderent turcică, dar creştină, este condusă de Evghenia Guţul, o apropiată a oligarhului prorus Ilan Şor. După ce partidul omonim al lui Şor a fost interzis în Republica Moldova, Găgăuzia a devenit un fief al fugarului condamnat la 15 ani închisoare, care a s-a refugiat în Israel şi, mai nou, în Rusia.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.