Reprezentanţii aeroportului şi Parcului Naţional din Galapagos (PNG) au descoperit într-o valiză în jur de 185 de specii de broaşte ţestoase, dintre care zece moarte, care urmau să fie transportate din arhipelag pe continent, a anunţat duminică Ministerul Mediului din Ecuador, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La aeroportul din insula Baltra, 185 de ţestoase au fost descoperite într-o valiză care era în curs de transfer către Ecuadorul continental", a indicat ministerul pe Twitter. 

Situate la 1.000 de kilometri de coastele ecuadoriene, insulele Galapagos au o floră şi faună unice în lume.                

Ministerul precizează că descoperirea a avut loc "în cursul unei inspecţii de rutină" între aeroportul din Galapagos şi PNG şi că Poliţia şi procurorii "iau măsuri", fără a da alte detalii. 

"Vârsta ţestoaselor nu depăşeşte trei luni şi carapacea lor este extrem de tânără", a declarat aeroportul din Galapagos într-un comunicat, ceea ce face dificilă locul de origine al acestor broaşte ţestoase, fiecare specie fiind diferită potrivit insulei din care provin.                

Ţestoasele au fost înfăşurate în saci de plastic şi zece dintre ele n-au supravieţuit, potrivit comunicatului.             

Ministrul Mediului Marcelo Mata a denunţat în mesaj "aceste crime contra faunei şi patrimoniului natural al ecuadorienilor" şi s-a arătat convins că aceste fapte "vor fi pedepsiţi cu toată rigoarea prevăzută de reglementarea în vigoare". 

Traficul ilegal de specii sălbatice este o crimă pasibilă de pedeapsa cu închisoarea între un an şi trei, potrivit legii din Ecuador. 

Arhipelagul, care a fost laborator natural şi ştiinţific pentru naturalistul Charles Darwin pentru teoria sa privind evoluţia speciilor, a fost numit după ţestoasele gigant care trăiesc aici. 

Ţestoasele gigant au sosit în această regiune vulcanică din Pacific acum trei - patru milioane de ani. 

Oamenii de ştiinţă cred că ţestoasele au fost împrăştiate de curenţii oceanici de pe insule, dând naştere la 15 specii diferite - dintre care trei în prezent dispărute -, fiecare fiind adaptată propriului teritoriu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.