Forţele ruse au atacat o întreprindere privată cu o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune în regiunea centrală ucraineană Vinniţia, rănind trei persoane, au anunţat vineri autorităţile ucrainene, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din nefericire, există victime - trei civili, acestora li se acordă toată asistenţa necesară", a scris guvernatorul Serhi Borzov pe Telegram, adăugând că au fost avariate proprietăţi şi maşini, dar nu a dat alte detalii.

Forţele aeriene ale Kievului au declarat că au doborât o a doua rachetă lansată în cadrul atacului din timpul nopţii. Racheta a fost doborâtă deasupra regiunii centrale Kirovohrad, a declarat guvernatorul local pe Telegram.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Rusia, care şi-a lansat invazia la scară largă în februarie 2022, efectuează în mod regulat atacuri aeriene asupra zonelor ucrainene aflate departe de linia frontului. Moscova afirmă că loviturile sale au ca scop doar să degradeze capacitatea de luptă a Ucrainei.

Cele două rachete Kalibr raportate de oficialii ucraineni vineri par să fi vizat ţinte precise, contrastând cu loviturile de la începutul săptămânii, când Ucraina a raportat cel mai mare atac cu rachete şi drone ruseşti asupra capitalei Kiev în ultimele luni de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.