Un bărbat a deschis focul într-o sinagogă, în apropiere de San Diego, în sudul Californiei, a ucis o persoană şi a rănit alte trei, inclusiv un rabin, iar preşedintele Donald Trump a denunţat imediat o ”crimă motivată de ură”, relatează AFP.
”Aveam patru răniţi cu armă de foc, iar una dintre persoane a decedat”, a declarat primarul localităţii Poway, Steve Vaus, pentru postul MSNBC. El a adăugat că rabinul a fost rănit la mână şi că viaţa altor răniţi nu era în perciol.
President Trump calls the shooting at a synagogue in Poway, California, a “hate crime” and “hard to believe." He adds, "My deepest sympathies to all of those affected." https://t.co/XVORtke1Bi pic.twitter.com/sAjHV2o73q
— CNN (@CNN) April 27, 2019
Poliţia locală a anunţat că presupusul atacator, un tânăr în vârstă de 19 ani, un locuitor din San Diego, a fost arestat.
Răniţii sunt o tânără şi doi bărbaţi adulţi, iar o femeie mai în vârstă a murit din cauza rănilor, a anunţat într-o conferinţă de presă şeriful comitatului San Diego, Bill Gore.
Anchetatorii verificau activitatea presupusului atacator pe reţele de socializare, unde a postat o scrisoare deschisă, şi interogau cele aproximativ 100 de persoane care de aflau la faţa locului, a adăugat el.
Şeriful a precizat că poliţia a fost alertată sâmbătă, un pic înainte de ora locală 11.30 (22.30, ora României), după ce tânărul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a deschis focul, cu o armă ”de tip AR”.
1 person was killed and 3 injured in a shooting at the Chabad of Poway synagogue, the authorities said.
— The New York Times (@nytimes) April 27, 2019
The gunman, identified as a white 19-year-old man, used an AR-style weapon and opened fire inside the synagogue, the sheriff of San Diego County said: https://t.co/LD6SlrX93O pic.twitter.com/A0Ix0vVVBM
Puştile de asalt de tip AR-15 au fost folosote în numeroase atacuri armate în Statele Unite în ultimii ani.
”Eram în faţa casei, mă pregăteam de grădinărit şi am auzit şase sau şapte detonări”, a povestit la postul local de televiziune NBC7 Christopher Folts, care locuieşte în apropiere de sinagogă.
”A urmat o pauză, o voce de bărbat care ţipa şi şase sau şapte alte detonări”, a adăugat el.
Atacatorul a fugit cu maşina la sosirea poliţiei, dar a fost prins din urmă şi condus la Departamentul Poliţiei din San Diego, a adăugat Gore.
TRUMP TRNSMITE CONDOLEANŢE
Un grănicer, care se afla la faţa locului, în afara programului, a tras asupra suspectului în momentul în care acesta fugea şi i-a atins maşina. Bărbatul a fost arestat, până la urmă, de o echipă canină a poliţiei, care a sosit rapid la faţa locului, a precizat şeful Poliţiei din San Diego, David Nisleit.
”Atunci când poliţistul l-a arestat pe bărbatul în vârstă de 19 ani, el a văzut clar puşca pe scaunul pasagerului vehiculului. Bărbatul a fost plasat în detenţie fără alt incident”, a adăugat el.
Potrivit presei locale, este vorba despre John T. Earnest, care ar revendica în scrisoare un incendiu la Moschea din Escondido, în apropiere, în urmă cu o lună, unde ar fi inscripţionat grafitti evocând atacul la două moschei în Christchurch, în Noua Zeelandă.
Poway Synagogue killer is 19-yr-old John T. Earnest, who published a manifesto prior to the attack also taking responsibility for arson attack against an Escondido Mosque, 9 miles away, a month prior in which he sprayed painted messages referencing the New Zealand mosque shooting pic.twitter.com/BYVKaDONjZ
— Adam Milstein (@AdamMilstein) April 28, 2019
Potrivit postului KGTV, sinagoga sărbătore Paştele evreiesc, începâd de la ora locală 11.00 (21.00, ora României).
Primarul din Poway le-a adus un omagiu ”membrilor congregaţiei care s-au opus atacatorului şi care au evitat astfel un incident mult mai oribil”.
Preşedintele american Donald Trump a prezentat ”cele mai sincere condoleanţe”. ”În acest stadiu, se pare că este vorba despre o crimă motivată de ură, însă trasmit cele mai sincere condoleanţe tuturor celor care sunt afectaţi şi vomclatifica acest caz”, a declarat el de la Casa Albă.
În total 11 persoane au fost ucise, în urmă cu exact şase luni, la 27 octombrie, într-un atac armat într-o sinagogă de la Pittsburgh, în Pennsylvania (est). Era vorba despre cel mai sângeros atac vizând comunitatea evreiască comis vreodată în Statele Unite.
Într-un comunicat, directoarea Muzeului Holocaustului, la Washington, s-a declarat ”şocată şi alarmată de acest al doilea atac armat contra unei sngaogi în şase luni”.
”Astăzi ne gândim la victime şi la rudele lor. Însă, mai târziu, va trebui să ne amintim că antisemitismul este o ameninţare tot mai mare şi mortală”, a adăugat ea.
”Antisemitismul continuă să ridice capul şi să facă victime”, a subliniat ambasadorul Israelului la ONU Danny Danon.
”Este timpul să se treacă la acţiune, să se declare un război hotărât (antisemitismului) şi nu să fie condamnat fără vlagă, ceea ce permite forţelor urii să retrezească la viaţă oree sumbre ale istoriei”, a adăugat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.