Un adevărat spectacol de lumini albastre - provocat de explozia unui transformator la New York - a provocat cele mai nebune speculaţii pe Twitter în rândul turiştilor şi locuitorilor, cărora nu le venea să creadă ce vedeau, relatează Franceinfo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc într-o centrală electrică aparţinând companiei de electricitate ConEdison, în cartierul Astoria, situat în Queens, lângă Manhattan, joi, imediat după ora locală 21.00 (4.00, ora României).

O serie de lumini albastre au iluminat cerul capitalei financiare americane, declanşând foarte repede un val de mesaje pe Twitter care anunţau venirea extratereştrilor sau a unor supereroi.

”Au venit extratereştrii, ştiu că e adevărat, pentru că s-au oprit la Astoria imediat ce-au aterizat”, a scris cu umor pe Twitter Joe Budden, un muzician.

”Cerul New Yorkului seamănă exact cu momentul în care Thanos a coborât pe Terra”, a scris altul, Jeff Lowe, referindu-se la filmul Infinity War din saga Avengers.

”Oare alte persoane văd formele spectrale bizare care caută să-ţi aspire sufletul?”, a scris pe Twitter Eric Klinenberg, un socialog la New York University.

TRAFIC AERIAN ÎNTRERUPT

Până la urmă newyorkezii au trebuit să accepte o realitate prozaică.

”Nu sunt extratereştri”, a reacţionat Eric Phillips, un purtător de cuvânt al Primăriei New Yorkului, tot pe Twitter, ci doar ”un transformator care a explodat la centrala ConEd în Queens”.

Traficul pe Aeroportul La Guardia, situatt în apropiere şi folosit în principal în zoruri interne americane, a fost întrerupt o scurtă perioadă de timp, la fel ca traficul pe linia 7 de metrou, care traversează acest cartier.

Însă imediat după ora locală 22.15 (5.15, ora României), poliţia a confirmat că nu s-a înregistrat ”niciun rănit” şi că situaţia era ”sub control”, chiar dacă poliţistul care asigura permanenţa la telefon considera şi el că ”a fost o nebunie”.

”A avut loc un scurt incendiu electric în sybstaţia noastră din Astoria în această (joi) seara, care a cauzat o cădere a tensiunii în sector”, a rezumat, cu puţin înainte de ora locală 23.00 (6.00, ora României) compania Con Edison.

”Toate liniile electrice din sector funcţionează, iar sistemul este stabil”, a adăugat compania.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.