O liceană americană susţine că a făcut fursecuri în care a pus cenuşa bunicii sale şi le-a oferit unor colegi de clasă, a anunţat poliţia din Davis (California), care-i consideră declaraţiile foarte credibile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Faptele s-au petrecut pe 4 octombrie, la Da Vinci Charter Academy, iar cel puţin nouă liceeni ar fi mâncat biscuiţii macabri, a declarat Paul Doroshov de la Poliţia din Davis miercuri, citat de presa locală.

Unii elevi nu ştiau despre prezenţa cenuşii umane în fursecurile dulci, însă alţii ”au fost avertizaţi şi, cu toate acestea, le-au consumat”, a deplâns el acest caz grav în opinia sa.

Unul dintre liceeni, Andy Knox, a declarat pentru postul local KCRA-TV că o fată din calasa sa i-a oferit o prăjitură şi i-a spus că conţinea un ”ingredient special”, dar că el s-a gândit că era vorba despre canabis.

Potrivit adolescentului, biscuitele nu avea gust ciudat, dar conţinea ”mici granule gri” şi ”crănţănea între dinţi, ca atunci când mănânci nisip, când eşti copil”.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să stabilească cum să încadreze juridic faptele. Ei studiază o secţiune a Codului Penal californian consacrat profanării cadavrelor, însă capătul de acuzare de tulburarea ordinii publice ar putea fi mai potrivit, relevă Paul Doroshov.

Un reprezentant al liceului, citat de Los Angeles Times (LAT) şi-a exprimat regretul faţă de faptul că presa a pus stăpânire pe această ”afacere de familie” şi a dat asigurări că elevii vizaţi nu sunt supuşi vreunui risc sanitar.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.