O “ieşire ordonată” este o condiţie esenţială pentru relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, a avertizat marţi, pe Twitter, negociatorul pentru Brexit al Comisiei Europene, francezul Michel Barnier, citat de AFP.
"Un acord pentru o ieşire ordonată este o condiţie pentru un viitor parteneriat. Prioritatea mea este că obţin un acord bun pentru EU27 (cei 27 de membri ai UE, după ieşirea Marii Britanii – n.r.). #Brexit”, a scris Barnier pe reţeaua de socializare.

Premierul britanic Theresa May a pledat pentru o ruptură “clară şi curată” în discursul său privind Brexit. Ea a subliniat că ţara sa nu va putea rămâne membră a Pieţei Unice şi a făcut apel pentru un “nou parteneriat echitabil”, care nu va face din ţara un membru parţial sau un asociat al UE.
De asemenea, ea a cerut o implementare “în etape” a Brexit, pentru a evita “o schimbare prea brutală” la finalul negocierilor.
Acestea ar urma să se încheie la doi ani de la activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, măsură pe care May a promis că o va lua până la sfârşitul lunii martie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...