Unul dintre militarii de la priveghiul defunctei regine Elizabeth a II-a la Westminster Hall, din cadrul Companiei Regale a Arcaşilor, un corp pe gardă scoţian, a leşinat în noaptea de miercuri spre joi, la schimbarea gărzii, care are loc din 40 în 40 de minute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”El primeşte îngrijiri medicale, iar omagiile publice au fost întrerupte temporar”, potrivit redactorului-şef al Royal central, un site specializat în monarhia britanică, Charlie Proctor.

Incidentul a fost filmat în direct de presa britanică. Însă BBC nu a difuzat imaginile cu arcaşul care s-a prăbuşit şi a difuzat în schimb imagini cu Big Benul iluminat noaptea.

Un incident de acest fel nu este rar.

În timpul ceremoniei militare Trooping the Colour, cu ocazia aniversării suveranei la Horse-Guards Parade, mulţi militari leşină din cauza lipsei de mişcare sau din cauza căldurii.

La 17 august, o gardă elveţiană papală a leşinat în faţa Papei, în timpul audienţei generale. Militarul a primit îngrijiri de la persoane aflate în jurul său, care l-au ajutat să se ridice. În acest incident de aproximativ 20 de secunde, Papa Francisc, aşezat pe un fotoliu alb, l-a privit îngrijorat pe tânărul militar revenindu-şi.

La Westminster, peste 700.000 de persoane urmează să-şi aducă ultimul omagiu reginei până la funeralii, luni, 19 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.