Un nor uriaş de nisip - înalt de 100 de metri - a ”înghiţit” parcuri, locuinţe şi imobile în Dunhuang, un oraş situat pe vechiul Drum al Mătăsii, în provincia Gansu, în apropiere de deşertul Gobi (nord-vest), o scenă demnă de un film cu catastrofe, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dunhuang, un oraş cunoscut prin bogata sa istorie, a fost traversat duminică de un nor impresionant de culoarea brun-ocru.

Un locuitor a declarat pentru publicaţia locală Jimu News că această furtună a venit brusc şi că a cuprins întregul oraş în doar cinci sau şase minute.

”Nu se mai vedea Soarele”, a declarat el, subliniind că Dunhuang nu a mai fost afectat de vreun fenomen de acest fel de mai mulţi ani.

”La început, am fost înconjurat de o pulbere galbenă de la furtuna de nisip, iar apoi aceasta a devenit roşie şi în sfârşit neagră”, declară el.

Dunhuang este cunoscut prin Grotele Mogao - un ansamblu de capele şi fresce budiste, clasate în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Furtunile de nisip sunt frecvente în această regiune primăvara, însă sunt mai rare vara, potrivit agenţiei de presă China News Service.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.