Autorităţile sanitare palestiniene anunţă că o femeie a avortat într-o ambulanţă, luni, iar infirmieri acuză militari israelieni de faptul că au întârziat ambulanţa la un punct de control în Cisiordania ocupată, relatează AFP.
Această femeie în vârstă de 28 de ani, însărcinată în şase luni, a fost preluată de acasă, la Qaryut, la sud de Nablus, în stare de inconştienţă, a declarat AFP unul dintre îngrijitorii medicali, Bashar Qaryouti.
"Ea suferea de o hemoragie foarte gravă şi se afla într-o stare extrem de critică", a subliniat el.
Femeii i s-a administrat oxigen în ambulanţă, care s-a lansat într-o căutare disperată a unei rute către Spitalul Rafidia, la Nablus.
Deoarece intrarea în satul vecin era închisă, ambulanţa a mers pe drumuri desfundate printre măslini.
Atunci când ambulanţa a ajuns la postul de control de la Awarta, multe maşini se aflau la coadă în faţa unor porţi metalice.
Cu sirenele pornite, ambulanţa şi-a croit drum până în fruntea cozii, unde militari israelieni i-au ordonat lui Bashar Qaryouti să oprească motorul.
"BEBELUŞ NĂSCUT MORT"
"M-au forţat, cu armele lor, să opresc ambulanţa şi au confiscat cărţile de identitate ale personalului" medical, a povestit el.
El le-a spus militarilor israelieni că materialul medical din ambulanţă o menţinea pe pacientă în viaţă.
Starea femeii însărcinate s-a agravat, iar infirmiera de lângă ea a fost obligată să procedeze la naşterea, în maşină, a unui "bebeluş născut mort", a declarat Bashar Qaryouti.
După 30 de minute de aşteptare, militarii israelieni au înapoiat documentele membrilor echipei ambulanţei şi au autorizat-o să-şi continue drumul.
La Spitalul Rafidia, "mama a fost condusă în blocul operator pentru a se opri hemoragia", declară Qaryouti.
Directorul spitalului, Fouad Nafaa, a acuzat faptul că femeia a fost "împiedicată să ajungă la spital de către armata israeliană".
Sângerarea cauzată de avort a fost oprită, iar pacienta se afla într-o stare stabilă, a precizat el.
Armata israeliană, contactată de AFP, nu a răspuns imediat.
Israelul a lansat "o operaţiune antiteroristă" în Cisiordania ocupată şi a închis mai multe drumuri în acest teritoriu palestinian, în urma unor confruntări sângeroase, vineri, soldate cu moartea a doi israelieni şi patru palestinieni.
În urma unui atac al Hamas în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, violenţele au "explodat" în Cisiordania, ocupată din 1967.




























