Numeroase ciocniri au avut loc între manifestanţi şi poliţie în zona sediului ONU din Geneva, în cadrul unui protest faţă de summitul G7 - VIDEO

Numeroase ciocniri au avut loc între manifestanţi şi poliţie în zona sediului ONU din Geneva, în cadrul unui protest faţă de summitul G7 - VIDEO

Ciocniri între manifestanţi anti-G7 şi forţele de poliţie au avut loc duminică, în apropierea sediului ONU din Geneva, în ajunul summitului G7 care va fi găzduit de Franţa, la Evian, începând de luni, relatează AFP.

Grupuri mici de manifestanţi, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în negru şi cu feţele acoperite, au aruncat cu sticle, pietre, bucăţi de ciment şi petarde în direcţia forţelor de ordine, care au ripostat cu grenade lacrimogene.

Mai multe clădiri au fost, de asemenea, luate în vizor, în special cele ale firmei de audit PricewaterhouseCoopers şi sediul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), unde au fost provocate diverse pagube. Potrivit poliţiei, vitrinele băncilor Léman şi Raiffeisen au fost, de asemenea, avariate.

În jurul orei locale 19:00 (20:00, ora României), poliţia estima că participă 20.000 de manifestanţi, dintre care aproximativ 600 de membri ai „Black Bloc”, o practică de contestare politică în care participanţi îmbrăcaţi în negru şi mascaţi protestează de regulă în formaţii compacte, fiind asociaţi cu mişcările anarhiste şi anticapitaliste. Protestul de la Geneva s-a desfăşurat sub sloganul „No G7” (fără G7).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră