Autorităţile sud-coreene au raportat joi opt noi cazuri de Covid-19, dintre care patru importate, iar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate două decese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bilanţul deceselor a ajuns la 240, potrivit The Guardian.

Coreea de Sud, cu o populaţie de peste 51 de milioane de locuitori, a fost prima ţară după China care s-a confruntat cu epidemia de Covid-19. În luna februarie, maximul infecţiilor depistate zilnic a fost de peste 900. 

În total, au fost confirmate 10.702 cazuri, iar peste 8.000 de oameni au fost declaraţi vindecaţi.

Primele cazuri au fost depistate aici pe 20 ianuarie. La 29 februarie, numărul de infecţii depistate zilnic a crescut până la 909. Curba epidemiei a fost diminuată în câteva săptămâni graţie testărilor, a urmăririi persoanelor care au avut contact cu bolnavi şi a izolării.  

Până la finalul lunii martie, infecţiile raportate zilnic au ajuns la câteva zeci, apoi sub 10.

Din cauza epidemiei, economia sud-coreeană a scăzut cu 1,4%, aceasta fiind cea mai slabă performanţă în mai mult de un deceniu, a anunţat joi banca centrală.

La nivel mondial, numărul cazurilor de infectare cu coronavirusului depistat la finalul anului trecut în China a depăşit 2,6 milioane şi au fost înregistrate peste 183.000 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.