„Nu am nevoie de dreptul internaţional”: Trump asigură că „moralitatea” sa este singura limită care îl împiedică să acţioneze în lume

„Nu am nevoie de dreptul internaţional”: Trump asigură că „moralitatea” sa este singura limită care îl împiedică să acţioneze în lume

Preşedintele american Donald Trump a afirmat într-un interviu publicat joi că doar propria sa „moralitate” poate constitui o limită în gestionarea politicii externe a Statelor Unite, miliardarul adăugând că „nu are nevoie” de dreptul internaţional, relatează AFP.

Aceste declaraţii, extrase dintr-un interviu amplu acordat The New York Times, vin la mai puţin de o săptămână după capturarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro de către forţele americane şi în contextul în care europenii sunt îngrijoraţi de preluarea controlului asupra Groenlandei de către Statele Unite.

Întrebat miercuri seara dacă vede vreo limită pentru acţiunile sale în străinătate, Donald Trump a răspuns: „Da, există un lucru. Propria mea moralitate. Propria mea minte. Este singurul lucru care mă poate opri”.

„Nu am nevoie de dreptul internaţional”, a declarat el miercuri seara pentru New York Times. „Nu vreau să fac rău nimănui”, a asigurat preşedintele american.

Întrebat dacă crede că Statele Unite trebuie să respecte dreptul internaţional, el a răspuns că „da”, dar a adăugat:  „Depinde de definiţia ta pentru dreptul internaţional”.

Washingtonul nu este membru al Curţii Penale Internaţionale (CPI), care judecă criminalii de război, şi a criticat adesea deciziile Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), cea mai înaltă instanţă a ONU. Donald Trump a fost urmărit de justiţia din propria ţară: a fost pus sub acuzare de două ori în faţa Congresului în timpul primului său mandat, apoi condamnat penal pentru plăţi ascunse către actriţa de filme X Stormy Daniels şi s-a confruntat cu urmăriri penale federale pentru încercări ilegale de a inversa rezultatele alegerilor din 2020, înainte ca revenirea sa la putere să determine abandonarea dosarelor.

Şi, deşi Donald Trump s-a autoproclamat „preşedinte al păcii”, el a declanşat atacuri aeriene împotriva Iranului şi Nigeriei, înainte de intervenţia sa în Venezuela, care a uimit întreaga lume.

În ceea ce priveşte Groenlanda, preferă să păstreze integritatea NATO sau să preia controlul asupra teritoriului autonom danez? a mai fost întrebat Donald Trump.  „Ar putea fi o opţiune”, a declarat el pentru New York Times.

Consilierul său apropiat, Stephen Miller, a declarat luni că, deşi „putem vorbi cât vrem despre subtilităţile relaţiilor internaţionale”, „trăim într-o lume (...) care este guvernată de putere, de forţă”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră