Noul cancelar Olaf Scholz se angajează la ”un nou început” al Germaniei, la ceremonia transferului puterii; ”munciţi pentru binele ţării”, îl îndeamnă Angela Merkel

Noul cancelar Olaf Scholz se angajează la ”un nou început” al Germaniei, la ceremonia transferului puterii; ”munciţi pentru binele ţării”, îl îndeamnă Angela Merkel

Noul cancelar german Olaf Scholz s-a angajat miercuri la ”un nou început” al Germaniei, în cadrul unei ceremonii de transfer al puterii cu fostul cancelar Angela Mrekel, care se retrage din viaţa politică după ce a condus timp de 16 anji prima putere economică europeană, relatează AFP.

”Acesta va fi un nou început pentru ţara noastră. Vreau să fac totul în acest sens”, a declarat social-democratul, în vârstă de 63 de ani, înainte ca Angela Merkel să plece de la Cancelarie, în aplauzele angajaţilor.

Conservatoarea Angela Merkel, care a condus ţara în ultimii 16 ani, i-a predat ştafeta succesorului său, pe care l-a îndemnat ”să muncească pentru binele ţării”.

”Munciţi pentru binele ţării noastre. Aceasta este dornţa mea şi vă urez succes”, a declarat ea.

”Aceasta este o sarcină pasionantă şi plină e satisfacţii, exigentă totodată, dar dacă o abordăm cu bucurie poate că este una dintre cele mai frumoase sarcini posibile”, i-a spus ea succesorului său.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră