O epidemie de febră hemoragică Ebola s-a soldat cu 900 de morţi, începând din august, în estul Republicii Democratice Congo (RDC), unde insecuritatea şi rezistenţa obstrucţionează intervenţia, potrivit unui ultim bilanţ prezentat de către autorităţile sanitare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la începutul epidemiei, ”cumulul cazurilor este de 1.396, dintre care 1.330 confirmate şi 66 probabile. În total s-au înregistrat 900 de decese” până la 25 aprilie, a anunţat Ministerul Sănătăţii în ultimul său buletin epidemiologic, datat vineri.

Potrivit acestei surse, 394 de persoane s-au vindecat de Ebola, iar alte 260 de cazuri suspecte sunt ”în curs de investigare”.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În această regiune, în care populaţiile se deplasează mult, zvonuri şi neîncrederea împiedică munca personalului în domeniul sănătăţii.

O parte a locuitorilor regiunii neagă boala, care ia uneori forme violente.

Un medic camerunez trimis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să lupte împotriva Ebola a fost omorât, săptămâna trecută, de către atacatori înarmaţi, în timp ce acesta participa la o reuniune de lucru cu echipa sa anti-Ebola, la Spitalul Universitar de la Butembo.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.