Poliţia britanică a anunţat luni că a arestat nouă persoane în urma unui atac ”brutal” al unui grup de până la 20 de atacatori, în sudul Londrei, asupra unui azilant adolescent, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia, care consideră incidentul o infracţiune motivată de ură, a anunţat imediat după atac că un băiat iranian kurd în vârstă de 17 a fost rănit grav la cap la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă. El aştepta un autobuz, împreună cu doi prieteni, într-o staţie din apropierea unui pub, în Croydon.

”Înţelegem că suspecţii au întrebat victima de unde este, iar când au stabilit că este un azilant l-au luat la fugă şi l-au atacat brutal”, a declarat inspectorul detectiv Gary Castle.

Minorul ”prezintă răni grave la cap şi pe faţă în urma atacului, în care a fost lovit în mod repetat în cap de un grup mare de atacatori”.

Adolescentul era spitalizat în continuare, în stare gravă dar stabilă, însă viaţa nu i-ar fi în pericol, a precizat poliţia.

Poliţia a anunţat că a operat nouă arestări, iar opt persoane se află în arest preventiv, şi a publicat imagini cu alte trei persoane pe care vrea să li identifice.

”După ce am făcut arestări, ştim că un număr mare de persoane, aproximativ 20, a fost implicat în atacarea victimei”, a precizat Castle.

Într-un mesaj postat pe Twitter după atac, un parlamentar local, Gavin Barwell, i-a catalogat pe atacatori drept ”scursuri”, iar primarul Londrei Sadiq Khan a promis că vinovaţii vor fi aduşi în faţa justiţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.