Zeci de mii de nord-coreeni le-au adus un omagiu, luni, liderilor lor, cu ocazia Zilei Soarelui, care marchează naşterea fondatorului regimului, cea mai importantă zi din calendarul ritual al acestei ţări izolate, afectată de sancţiuni internaţionale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decedat în 1994, Kim Il Sung s-a născut la 15 aprilie 1912. Fiul său Kim Jong Il i-a succedat, după care nepotul său Kim Jong Un a moştenit puterea în 2011.

Nord-coreenii sunt crescuţi la naştere în cultul acestei dinastii, iar toate comemorările referitoare la familia lui Kim sunt, pentru regim, o ocazie să-şi aşeze puterea.

Un flux constant de nord-coreeni venea, de luni dimineaţa, pe dealul Mansu, la Phenian, unde două statui uriaşe ale lui Kim Il Sung şi Kim Joing Il domină capitala.

Batalioane de militari, membri ai unităţilor de muncă, familii, tineri căsătoriţi, turişti - toţi se aliniază în faţa monumentului, după care înaintează şi depun flori.

”Să-i aducem omagiu marelui preşedinte Kim Il Sung şi marelui lider Kim Jong Il”, îndemna un vorbitor pe jumătate ascuns de un munte de flori. Iar toţi se înclină, într-un singur gest, în timp ce militarii salută militar.

ÎNTRU GLORIA LUI KIM JONG UN

Un colonel în retragere, Ra Man Ok, în vârstă de 84 de ani, şi-a şters lacrimile în faţa statuilor, după care a făcut câţiva paşi înapoi şi s-a înclinat din nou, a doua oară.

”Vreau să aduc omagiu cu spiritul meu celor doi mari lideri, pentru că sunt prea bătrână pentru a le mulţumi pentru generozitatea lor muncind”, a declarat ea pentru AFP, purtând o uniformă în care a defilat în urmă cu decenii.

”Nu putem fi la înălţimea speranţelor sale, în perioade dificile, decât urmând conducerea partidului nostru”, a adăugat ea.

Nord-coreeni întrebaţi pe stradă de presa străină îşi exprimă întotdeauna devotamentul şi susţinerea făeă limită faţă de regim.

La un loc de cinste, în faţa statuilor, protejată cu un lanţ, se află o compoziţie floarlă uriaşă dedicată numelui lui Kim Jong Un.

Această aniversare - care urmează să fie marcată de asemenea printr-un festival al florilor şi un spectacol uriaş de dans - are loc în contextul în care acesta din urmă tocmai şi-a consolidat puterea printr-o remaniere de generaţie în postul larg onorific de preşedinte al Adunării Supreme, care este pe hârtie şeful statului.

Kim Yong Nam, în vârstă de 91 de ani, a fost înlocuit cu Choe Ryong Hae, născut în 1950. Adevărata putere în Coreea de Nord este deţinută de către kim Jong Un şi membrii familiei sale cei mai apropiaţi - ştiindu-se că bunicul său, în pofida faptului că a decedat în 1994, rămâne în mod oficial preşedinte etern.

”CULTIVAREA LOIALITĂŢII”

Într-un discurs suţinut vineri în Adunarea Supremă a Poporului, Kim Jong Un s-a declarat deschis ideii unui al treilea summit cu preşdintele american Donald Trump, dacă Washingtonul vine la masa negocierii cu ”atitudinea bună”.

Primul summit istoric, în iunie 2018, la Singapore, între cei doi, s-a încheiat cu o declaraţie comună foarte vagă despre ”denuclearizarea completă a peninsulei coreene”. Al doilea, în februarie, la Hanoi, s-a soldat cu un fiasco, fără să se avenseze vreun pic în acest dosar şi fără vreo declaraţie.

Acest inconvenient a ridicat întrebări despre viitorul procesului. În Vietnam, Nordul a explicat că voia ridicarea doar a sancţiunilor care afectează condiţiile de trai ale nord-coreenilor. Însă Statele Unite au considerat că Phenianul cerea de fapt dispariţia principalelor sancţiuni, fără să propună mare lucru în mod precis în schimb.

Cu toate acestea, ambele tabere şi-au exprimat dorinţa de a continua discuţiile.

”Statele Unite au venit la masa negocierilor având în minte metode complet inaplicabile”, a declarat Kim, potrivit unei transcrieri a discursului său, publicat de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA.

”Concepţia americană a dialogului care constă în a-şi impune unilateral cererile nu ne convine”, a spus el. ”Noi nu vrem să vedem o repetare a discuţiilor ca la Hanoi”.

Gesturile ostile ale Statelor Unite, a adăugat el, ”sunt cu adevărat agasante. Eu sunt foarte nemulţumit de această Tendinţă”.

Un inginer, Ri Yang Myong, în vârstă de 60 de ani, a venit să o aducă pentru prima oară în faţa statuilor pe fiica sa Ji Ye, în vârstă de cinci ani.

”Să venim aici la sărbătorile naţionale este o regulă în familia mea”, a spus el. ”Vreau să fiu sigur că-şi va cultiva loialitatea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.