Asociaţiile de jurnalişti (SDJ) de la mai multe instituţii media din Franţa, printre care posturile de televiziune BFMTV şi TF1, au condamnat marţi declaraţii catalogate drept "nepotrivite" şi "sexiste" făcute de Éric Dupond-Moretti, ministrul justiţiei. Acesta susţine că afirmaţiile sale au fost "scoase din context", relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Luni, ministrul justiţiei s-a deplasat la Aurillac, în departamentul Cantal, din zona central-sudică a Franţei, pentru a condamna pagubele importante provocate unui tribunal în timpul unei manifestaţii topless organizate sâmbătă în sprijinul Marinei, o femeie care a fost urmărită penal pentru "exhibiţie sexuală" după ce s-a plimbat prin oraş în sânii goi.

Marina a explicat presei locale că a fost "extrem de cald" şi a vrut să iasă la bustul gol, aşa cum fac "jumătate dintre bărbaţi".

"Constat că, printre jurnalistele care m-au intervievat, niciuna nu a făcut topless în faţa mea, nu-i aşa? Nu a fost destul de cald?", a spus glumind ministrul Éric Dupont-Moretti, potrivit BFMTV.

Aceste remarci, făcute după un briefing de presă "în faţa mai multor jurnalişti, printre care două colege din redacţie", au fost "nepotrivite", s-a indignat sindicatul jurnaliştilor de la BFMTV.

La rândul său, redacţia TF1 a condamnat imediat "comentariile sexiste" făcute în faţa "echipei sale de filmare", considerându-le "inacceptabile", fie şi "sub formă de glumă", cu atât mai mult cu cât au venit "din gura unui ministru".

La rândul său, Éric Dupont-Moretti a deplâns "o polemică care nu-şi are locul", au declarat pentru AFP surse din anturajul său, care au dat asigurări că ministrul justiţiei este "total" hotărât să "lupte împotriva tuturor tipurilor de violenţă sexuală şi sexistă".

"Ministrul a regretat că, într-un moment în care o instanţă aproape că a ars de sus până jos, remarcile au fost scoase din context pentru a implica intenţii care nu erau ale sale", au spus persoanele din anturajul său.

Sursele au ţinut, de asemenea, să clarifice modul în care s-a desfăşurat incidentul. Potrivit acestora, ministrul a observat mai întâi că jurnalistele nu erau "topless", "ceea ce înseamnă că respectul pentru lege este norma". Apoi, cineva din sală a întrebat: "Poate că nu era suficient de cald?" La care ministrul a răspuns: "Nu a fost destul de cald? Îţi convine să spui asta, eşti bărbat".

Poziţia redacţiei BFMTV a stârnit o serie de reacţii pe X, în presă şi nu numai. Societatea jurnaliştilor şi colaboratorilor de la Libération a condamnat remarcile "şocante", exprimându-şi "sprijinul pentru colegele vizate", la fel ca şi asociaţia jurnaliştilor de la Mediapart şi societatea redactorilor de la Le Monde.

"Comentarii nepotrivite, ministru nepotrivit", a comentat şi liderul Partidului Socialist, Olivier Faure. "Ar trebui să-şi gestioneze libidoul în altă parte decât în guvern", a adăugat el.

"Ce fineţe. Ce elocvenţă. Ce galanterie. Ce bărbat. Ce ministru", a glumit şi activista feministă Anne-Cécile Mailfert, preşedinta Fundaţiei Femeilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.