Nicolas Maduro a câştigat încă un mandat de şase ani ca preşedinte al Venezuelei în urma unui scrutin marcat de boicotul opoziţiei şi de fraude, anunţă BBC.
După numărarea a peste 90% din voturi, Maduro, în vârstă de 55 de ani a obţinut 67.7% din voturi, adică 5,8 milioane, a anunţat şefui Consiliului Electoral Naţional,Tibisay Lucena. Falcón a obţinut 21.2% - 1.8 milioane de voturi.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Principalul candidat al opoziţiei Henri Falcón, a contestat rezultatul la puţin timp de la închiderea urnelor.
"Nu recunoaştem acest proces electoral ca fiind valid. Trebuie organizate noi alegeri în Venezuela", a declarat el.
"M-au subestimat", a declarat Maduro în faţa susţinătorilor săi adunaţi în faţa palatului prezidenţial din Caracas.
Falcon a exprimat suspiciuni legate de falsificarea votului în favoarea lui Maduro.
Oficialii guvernamentali au susţinut că alegerile au fost "libere şi corecte", dar cea mai mare parte a opoziţiei s-a asociat boicotului faţă de scrutin.
Administraţia americană a anunţat deja că nu va recunoaşte rezultatul scrutinului. Într-o postare pe Twitter înaintea votului misiunea SUA la ONU a numit procesul electoral ca fiind "o insultă la adresa democraţiei".

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.