Premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis luni, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o primă rezoluţie prin care cere un ”armistiţiu imediat” după peste cinci luni de Război în Fâşia Gaza, să nu mai trimită o delegaţie israeliană în Statele Unite, care s-au abţinut la acest vot şi au făcut astfel posibilă adoptarea textului, ”dăunând” eforturilor israeliene de război şi eliberării ostaticilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Această retragere dăunează atât eforturilor de război, cât şi în vederea eliberării ostaticilor, pentru că dă speranţă Hamasului că presiuni internaţionale le vor permite să obţină un armistiţiu fără să-i elibereze pe ostaticii noştri”, apreciază într-un comunicat biroul lui Benjamin Netanyahu.

Statele Unite se declară ”foarte dezamăgite” de decizia premierului israelian benjamin Netanyahu de a anula această vizită la Washington a unei delegaţii de rang înalt, anunţă un purtător de cuvânt al Casdei Albe.

Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, ”critică puternic”, într-o postare pe X, această rezoluţie şi denunţă ”ipocrizia şi standardele duble ale Consiliului” de Securitate al ONU.

Rezoluţia adoptată luni este rezultatul eforturilor unor membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, care au negociat tot weekendul cu Statele Unite pentru a evita un nou eşec, potrivit unor surse diplomatice.

Rezoluţia cere totodată ”ridicarea tuturor obstacolelor” din calea trimierii de ajutoare în Fâşia Gaza.

Consiliul de Securitate al ONU, puternic împărţit în dosarul conflictului israeliano-palestinian, a reuşi să adopte de la 7 octombrie şi până în prezent doar două rezoluţii - dintre opt supuse la vot - în principal cu caracter umanitar.

Însă aceste rezoluţii nu au condus la vreun rezultat important, după cinci luni şi jumătate de război, iar intarea ajutorului în Fâşiea Gaza asediată rămâne în continuare insuficientă şi face ca foametea să planeze în enclavă.

Această rezoluţie condamnă, pe de altă parte, ”toate actele teroriste”, însă fără să menţioneze atacul Hamas de la 7 octombrie, soldat cu cel puţin 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.