Ministrul brazilian al Sănătăţii, Nelson Teich, a demisionat la o zi după ce autorităţile au anunţat un nou număr record de decese provocate de Covid-19, informează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Demisia neaşteptată a lui Teich a fost anunţată printr-un scurt mesaj trimis pe WhatsApp de Ministerul Sănătăţii vineri.

Teich este al doilea ministru al Sănătăţii din Brazilia care părăseşte portofoliul în decurs de o lună.

Predecesorul lui, Luiz Mandetta, a fost demis de Jair Bolsonaro pe 16 aprilie, din cauza neînţelegerilor dintre ei privind măsurile de izolare, despre care preşedintele spune că nu sunt necesare.

Comunitatea medicală din ţară a fost uimită de vestea noii demisii. Albert Ko, profesor de epidemiologie la Facultatea de Medicină de la Yale care a lucrat în Brazilia mai mult timp, a acuzat „lipsa de lidership şi proasta guvernare”.

„Să pierzi doi miniştri ai Sănătăţii va avea un real impact dramatic asupra capacităţii ţării de a lupta cu epidemia”, a spus Ko.

Într-o scurtă apariţie televizată vineri după-amiază, Teich nu a explicat motivele pentru care a demisionat şi nici nu a răspuns întrebărilor adresate.

„Viaţa este făcută din alegeri şi astăzi am ales să plec. Nu este uşor să fii în fruntea unui minister ca acesta într-o perioadă atât de dificilă”.

La preluarea portofoliului, Teich părea că împărtăşeşte viziunea lui Bolsonaro asupra felului în care trebuie acţionat în această perioadă. Însă în ultimele săptămâni, el l-a contrazis în mai multe rânduri pe preşedinte cu privire la izolarea socială şi la folosirea chlorochinei pentru a trata infecţia cu noul coronavirus.

Bolsonaro, la fel ca Donald Trump, iniţial, susţine folosirea acestui medicament în schema de tratament, în ciuda faptului că numeroase studii arată că nu are un efect pozitiv în cazul celor bolnavi de Covid-19 şi că poate cauza complicaţii.

După anunţul lui Teich, Mandetta a scris pe Twitter: „Să ne rugăm”. Într-un interviu, el a descris mandatul scurt al lui Teich drept „o lună pierdută, aruncată la coşul de gunoi”.

Autorităţile braziliene au anunţat un nou record de cazuri înregistrate în decurs de 24 de ore, 15.305, şi 824 de decese. De la începutul epidemiei aici, peste 220.000 de oameni au fost diagnosticaţi cu Covid-19 şi mai mult de 14.900 au murit din această cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.