Negocieri între Iran şi Arabia Saudită s-au reluat la Bagdad, în urma unei ”suspendări” a acestor negocieri între cele două puteri regionale rivale, a anunţat sâmbătă un oficial guvernamental irakian, relatează AFP.
Organizarea acestei reuniuni a fost confirmată de către agenţia iraniană de presă Nournews, care precizează că la aceasta au participat ”oficiali de rang înalt de la secretariatul Consiliului Suprem iranian de Securitate Naţională şi şeful serviciilor saudite de informaţii”.
”O reuniune a miniştrilor de Externe ai celor două ţări este prevăzută într-un viitor apropiat”, potrivit agenţiei iraniene de presă, care evocă o ”atmosferă pozitivă la această întâlnire, ce trezeşte speranţa unei reluări a relaţiilor bilaterale”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit şi-au întrerupt relaţiile în 2018, în urma unui atac vizând misiuni diplomatice saudite al unor manifestanţi în Iran, în urma execuţiei unui celebru religios şiit de către Riad.
Cele două puteri rivale, care se acuză reciproc de o destabilizare a Orientului Mijlociu, şi-au exprimat voinţa de a-şi depăşi divergenţele şi au lansat negocieri în acest sens, dezvăluite prima oară în 2021.
Aceste negocieri, reluate joi, constituie o a cincea rundă de negocieri organizată în Irak, o ţară care se învecnează atât cu Iranul, cât şi cu Araba Saudită.
Presa iraniană a anunţat în martie o ”suspendare” a acestui dialog, după ce Riadul a anunţat execuţia a 81 de persoane condamnate cu privire la crime legate de ”terorism”, inclusiv cu legături cu rebeli huthi din Yemen, susţinuţi de Iran în războiul acestora împotriva forţelor guvernamentale, susţinute la rândul lor de Riad.
Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a apărat la începutul lui martie o politică a ”coexistenţei” cu Iranul, o declaraţie salutată de către şeful diplomaţiei iraniene Hossein Amir-Abdollahian drept ”o voinţă” a Riadului de restabilire a relaţiilor cu Teheranul.
Ministrul irakian de Externe Fuad Hussein şi-a exprimat la jumătatea lui aprilie speranţa ”depăşirii unor noi etape ale acestui dialog, în vederea transformării acestor întâlniri închise (...) în discuţii diplomatice în văzul şi auzul tuturor”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.