NATO nu vrea un ”război deschis” cu Rusia, justifică Stoltenberg, la Forumul Diplomatic din Antalya, refuzul Alianţei de a a impune o zonă de excludere aeriană în spaţiul aerian al Ucrainei; el îi cere lui Putin ”să pună capăt acestui război lipsit de sens”

NATO nu vrea un ”război deschis” cu Rusia, declară secretarul general al NATO în marja Forumului Diplomatic de la Antalya, organizat de preşedinţia turcă, justifcând astfel refuzul Alianţei Nord-Atlantice de a impune o zonă de excludere aeriană în spaţiul aerian al Ucrainei, relatează AFP.

”Noi avem responsabilitatea de a împiedica acest conflict (armat între Rusia şi Ucraina) să se intensifice în afara frontierelor Ucrainei şi să devină un război deschis între Rusia şi NATO”, a declarat el la acest forum.

Jens Stoltenberg a justificat, astfel, refuzul NATO de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei cu scopul de a apăra populaţia ucraineană de bombardamente ale aviaţiei ruse, cerută insistent de preşedintele ucraqinean Volodimir Zelenski,

O astfel de măsură ”ar însemna să fim pregătiţi să doborâm avioane ruse”, a subliniat el, ”iar asta ne-ar conduce foarte sigur la un război deschis”.

Jens Stoltenberg urma să se întlnească cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, la o zi după primele negocieri între miniştrii de Externe rus Serghei Lavrov şi ucranean Dmitro Kuleba în această staţiune balneară.

Secretarul general al NATO, o organizaţie din care Turcia face parte, l-a îndemnat totodată pe preşedintele rus Vladimir Putin ”să pună capăt acestui război lipsit de sens” şi să găsească o ”soluţie politică”.

”Prima măsură ar fi garantarea unor culoare umanitare care să le permită oamenilor să iasă şi să-şi procure hrană şi medicamente”, îi cere Stoltenberg lui Putin.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră