Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a promis miercuri un "răspuns ferm" din partea Alianţei în cazul în care se va dovedi că avariile provocate la o conductă de gaz dintre Finlanda şi Estonia, în Marea Baltică, sunt rezultatul unui "atac deliberat", relatează AFP.
Finlanda a anunţat marţi că bănuieşte că o intervenţie externă se află la originea scurgerii de gaze înregistrată la acest gazoduct care o conectează de Estonia pe sub Marea Baltică. "Este probabil ca deteriorarea conductei şi a cablului de telecomunicaţii să fi fost cauzată de o activitate externă", a declarat preşedintele finlandez Sauli Niinistö într-un comunicat.
Cauza avariei la conductă nu este încă clară, dar "ancheta continuă, Finlanda şi Estonia cooperând", a precizat preşedintele finlandez.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
"Amploarea pagubelor este de aşa natură încât trebuie să fi fost provocată de o forţă, care nu a fost, de exemplu, un scafandru sau un mic robot subacvatic, pagubele sunt mai masive", a subliniat, la rândul său, ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur, în timpul unei conferinţe de presă.
"Important acum este să stabilim ce s-a întâmplat şi cum s-ar fi putut întâmpla", a declarat Jens Stoltenberg, la Bruxelles, unde se desfăşoară o reuniune NATO.
"Dacă se va dovedi că a fost un atac deliberat asupra infrastructurii esenţiale a NATO, atunci, evident, va fi foarte grav şi va fi un răspuns solidar şi ferm din partea NATO", a declarat secretarul general al Alianţei.
Acest incident intervine la un an după sabotajul conductei Nord Stream care transporta gaze naturale din Rusia către Germania, la 26 septembrie 2022, a cărui origine rămâne încă o enigmă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...