NATO i-a îndemnat miercuri pe talibani să-şi demonstreze angajamentul faţă de o soluţie paşnică la Războiul din Afganistan şi să înceteze violenţele, la o zi după un atentat sângeros la Kabul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Talibanii trebuie să dea dovadă de o voinţă şi de o capacitate reală de diminuare a violenţelor”, a îndemnat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg înainte de începerea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat marţi seara că a fost informat de către secretarul de Stat american Mike Pompeo cu privire la ”progrese notabile” în negocierile dintre Washington şi talibani în vederea unei ieşiri din conflict.

Jens Stoltenberg s-a arătat pudent cu privire la acest anunţ, înainte de a-l primi pe secretarul american al Apărării Marke Esper.

”Noi primim favorabil orice măsură susceptibilă să reducă violenţele”, a declarat el, îndemnându-i pe talibani ”să-şi demonstreze angajamentul faţă de o soluţie paşnică” a Războiului din Afganistan.

”Talibanii trebuie să se aşeze la masa negocierilor şi trebuie să facă compromisuri reale”, a subliniat Stoltenberg.

Cinci persoane au fost ucise marţi într-un atentat sinucigaş la intrarea în Academia Militară din Kabul.

”Trebuie să ne pregătim pentru orice, în funcţie de rezultatul negocierilor”, a declaart pentru AFP un diplomat.

”Avem sentimentul că aceste negocieri se învârt în cerc. Donald Trump are nevoie să obţină ceva înaintea alegerilor, iar talibanii ştiu acest lucru”, a explicat acest diplomat.

NATO şi-a păstrat o misiune militară în Afganistan - Resolute Support - din care fac parte 16.500 de militari din 38 de ţări, însărcinaţi să formeze şi să consilieze forţele afgane în domeniul securităţii.

”Ne-am dus împreună în Afganistan. Vom lua împreună decizii în vederea adaptării misiunii noastre, iar într-o bună zi vom pleca împreună”, a insistat Jens Stoltenberg. 

Mulţi aliaţi se tem de o decizie unilaterală a americanilor, după ce Donald Trump şi-a reafirmat, la începutul lui februarie, voinţa de a retrage militarii americani staţionaţi în această ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.