Telescopul spaţial „Nancy Grace Roman”, un proiect în valoare de 4 miliarde de dolari, a fost lansat duminică de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA la bordul unei rachete Falcon Heavy a companiei SpaceX, într-o misiune menită să exploreze unele dintre cele mai mari mistere ale astrofizicii şi cosmologiei, relatează Reuters.
Telescopul este conceput pentru a investiga enigme cosmice precum energia întunecată şi materia întunecată, testând totodată gravitaţia la scară vastă şi căutând exoplanete, aşa cum sunt numite planetele din afara sistemului nostru solar.
Au existat unele îngrijorări legate de condiţiile meteorologice înainte de lansare, dar racheta a transportat telescopul în spaţiu sub un cer albastru, presărat cu câţiva nori izolaţi.
Liftoff! @NASARoman begins its flight to space. The Roman telescope's wide field of view will generate never-before-seen images, revolutionizing our understanding of the universe. pic.twitter.com/tWGW14hohO
- NASA (@NASA) August 30, 2026
Roman va călători prin spaţiu către o poziţie orbitală numită Punctul Lagrange 2, situată la aproximativ un milion de mile (1,6 milioane de km) de Pământ. Misiunea sa este planificată pentru o durată de cinci ani, deşi agenţia spaţială americană a declarat că telescopul ar putea avea suficient combustibil pentru încă cinci ani.
Roman se va baza pe capacităţile altor observatoare orbitale, precum Telescopul spaţial James Webb, lansat în 2021, şi Telescopul spaţial Hubble, lansat în 1990.
"Va fi ca şi cum Hubble şi James Webb ar privi universul printr-o gaură de cheie, în timp ce Nancy Grace Roman va sparge uşa", a declarat sâmbătă reporterilor Nicola Fox, şefa Direcţiei pentru Misiuni Ştiinţifice a NASA.
"Roman are, în mare, aceeaşi sensibilitate şi acuitate vizuală ca Hubble, dar noi explorăm cerul mult mai repede", a declarat în iulie Julie McEnery, cercetătoare ştiinţifică principală a proiectului Roman la Centrul de Zbor Spaţial Goddard al NASA din Maryland.
McEnery a afirmat că o lună de observaţii cu Roman permite explorarea întregii noastre galaxii. "O lună de observaţii pentru a cartografia galaxia noastră, Calea Lactee, ar dura aproximativ un secol cu telescopul Hubble", a arătat prin comparaţie McEnery.
Webb a oferit o nouă perspectivă asupra istoriei timpurii a universului, descoperind, printre altele, că galaxiile primordiale s-au format mai devreme şi erau mai mari decât se ştia anterior. Webb este capabil să privească peste distanţe vaste şi înapoi în timp îndepărtat, datorită timpului necesar luminii pentru a călători.
Roman, în schimb, este capabil să realizeze imagini panoramice. NASA compară Roman cu un obiectiv cu unghi larg al unui aparat foto, iar Webb cu un obiectiv cu zoom.
"Webb este proiectat să poată sonda universul foarte adânc şi cu o sensibilitate excepţională, astfel încât să putem descoperi fenomene rare din universul timpuriu", a spus McEnery, în timp ce Roman oferă "viziunea de ansamblu care completează imaginile detaliate furnizate de Webb".
ENERGIA ŞI MATERIA ÎNTUNECATĂ
Roman va contribui la înţelegerea a două componente cosmice misterioase - energia întunecată şi materia întunecată - prin crearea celei mai cuprinzătoare hărţi 3D a universului de până acum. Studiul său principal, care va dura mai mult de un an, va acoperi peste două miliarde de galaxii.
Evenimentul Big Bang, care a avut loc cu aproximativ 13,8 miliarde de ani în urmă, a dat naştere universului, iar acesta se află în expansiune de atunci. În 1998, oamenii de ştiinţă au dezvăluit că această expansiune se accelera de fapt, iar o forţă invizibilă denumită energie întunecată a fost considerată cauza ipotetică a acestui fenomen.
Conţinutul universului include materia obişnuită - stele, planete, gaz, praf şi toate elementele familiare de pe Pământ - precum şi materia întunecată şi energia întunecată. Materia obişnuită reprezintă probabil doar 5% din conţinut. Materia întunecată, cunoscută prin influenţele sale gravitaţionale asupra galaxiilor şi stelelor, ar putea reprezenta aproximativ 27%. Energia întunecată ar putea reprezenta aproximativ 68%.
Potrivit NASA, utilizarea misiunii Roman pentru a măsura atracţia materiei întunecate şi forţa de împingere a energiei întunecate în întregul univers îi va aduce pe oamenii de ştiinţă mai aproape ca niciodată de rezolvarea ambelor mistere.
Roman va efectua, de asemenea, una dintre cele mai cuprinzătoare căutări de exoplanete din istorie. Se preconizează că va descoperi mii de exoplanete noi şi va oferi primul recensământ statistic al sistemelor planetare similare cu al nostru.
"Unul dintre cele mai interesante aspecte ale misiunii Roman este potenţialul său de descoperire. De-a lungul istoriei, marile observatoare astronomice au realizat adesea cele mai importante descoperiri în domenii pe care oamenii de ştiinţă nu le anticipaseră înainte de lansare", a declarat pentru Reuters cosmologul Mustapha Ishak de la Universitatea din Texas la Dallas, membru al colaborării ştiinţifice a misiunii Roman.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a încercat, atât în primul, cât şi în al doilea mandat, să reducă sau să elimine finanţarea pentru Roman, dar Congresul a menţinut-o. Lansarea misiunii Roman are loc cu nouă luni înaintea termenului prevăzut, potrivit NASA.




























