Musulmanii din Bosnia comemorează, sâmbătă, genocidul de la Srebenica din urmă cu 25 de ani, cel mai mare masacru pe tărâm european de la al doilea război mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din cauza măsurilor luptei contra pandemiei de coronavirus, organizatorii ceremoniilor de comemorare aşteaptă mai puţină lume ca de obicei.

Comemorările oficiale au început în cursul dimineţii, iar după-amiaza vor fi înhumate rămăşiţele a nouă victime ale masacrului identificate în iulie. Victimele vor fi înhumate în cimitirul din Centrul memorial al genocidului, la Potocari, un sat din apropiere de Srebrenica, unde, în timpul războiului din Bosnia (1992-95) se afla baza forţei de protecţie a ONU (Forpronu).

 

Deşi era considerată "Zonă protejată" de Naţiunile Unite, prin reprezentanţi ai forţelor olandeze, la 11 iulie 1995, cu cinci luni înainte de sfârşitul războiului, peste 8.000 de musulmani bosniaci, bărbaţi şi băieţi, din oraşul Srebrenica din Bosnia şi Herţegovina şi din împrejurimi, au fost ucişi de către unităţi ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladici.  O unitate preliminară din Serbia, denumită Scorpionii, oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991, a participat la masacru.

Liderii politic şi militar din acea vreme, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru masacrul de la Srebrenica şi asediul oraşului Sarajevo.

Organizatorii au invitat oamenii să viziteze Centrul memorial de-a lungul lunii iulie. Mai multe expoziţii vor avea loc, iar artişti precum Safet Zec sau Aida Sehovic îşi vor prezenta lucrările.

Artista Aida Sehovic are un proiect în care peste 8.000 de căni de cafea sunt dispuse pe peluza de la Centrul Memorial. "Nu avem încă răspuns la întrebarea «de ce nu mai sunt aici?» Cum s-a putut întâmpla aşa ceva în inima Europei, în zona protejată a ONU, ca oameni să fie ucişi într-un mod atât de îngrozitor?", a spus ea.

"Tragedia de la Srebenica va bântui mereu istoria Naţiunilor Unite", a declarat fostul secretar general al ONU, Kofi Annan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.