Rusia a dezminţăit sâmbătă dezvăluiri ale cotidianului The New York Times, potrivit cărora serviciile americane de informaţii sunt convinse că Moscova a oferit prime unor combatanţi apropiaţi talibanilor pentru a ucide militari occidentali în Afganistan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceste acuzaţii nefondate şi anonime potrivit cărora Moscova se află în spatele morţii unor militari americani în Afganistan au condus deja la ameninţări directe la viaţa unor angajaţi ai ambasadei ruse la Washington şi Londra”, a anunţat pe Twitter Ambasada Rusiei în Statele Unite.

Ambasada îndeamnă în alt mesaj cotidianul The New York Times ”să înceteze să fabrice informaţii false” şi le cere autorităţilor americane ”să ia măsuri eficiente” pentru a asigura securitatea angajaţilor săi.

Oficiali au declarat sub protecţia anonimatului pentru NYT că o unitate din cadrul serviciilor militare ruse de informaţii GRU a distribuit în mod discret bani unor combatanţi islamişti şi unor criminali înarmaţi apropiaţi talibailor cu scopul de a ucide militari americani şi NATO în Afganistan.

Tot potrivit ziarului, preşedintele Donald Trump a fost informat, dar şi Regatul Unit, ai cărui militari ar fi de asemenea vizaţi.

În pofida faptului că talibanii au interdicţia oficială de a intra în Rusia, Moscova a găzduit în 2019 o rundă de negocieri de pace cu privire la Războiul din Afganistan, la care au participat reprezentanţi talibani.

Rusia - care îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia din Afganistan, din cauza apropierii conflictului de sfera sa de influenţă în Asia Centrală - a dezminţit întotdeauna că a furnizat vreun ajutor talibanilor, aşa cum o acuză Statlee Unite.

Un acord între americani şi talibani a fost semnat la 29 februarie la Doha, în Qatar, care prevede o retragere treptată a forţelor străine din ţară şi negocieri de pace între insurgenţi şi Guvernul de la Kabul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.