Mortalitatea, în creştere în Europa, anunţă OMS şi îndeamnă Germania şi Elveţia, care au deschis baruri şi discoteci, să implementeze măsuri de testare şi urmărire în vederea evitării unui al doilea val al pandemiei covid-19

Mortalitatea, în creştere în Europa, anunţă OMS şi îndeamnă Germania şi Elveţia, care au deschis baruri şi discoteci, să implementeze măsuri de testare şi urmărire în vederea evitării unui al doilea val al pandemiei covid-19

Mortalitatea înregistrează o creştere în 24 de ţări europene - de la începutul lui martie - de 159.000 de morţi suplimentare, dintre care o ”proporţie importantă” este legată de epidemia covid-19, a anunţat joi Katie Smallwood, o reprezentantă a Organizaţiei Mondiale a Sănătălii (OMS), relatează Reuters.

”Ceea ce observăm foarte clar este că vârful supramortalităţii corespunde în aceste ţări vârfului transmiterii covid-19”, a declarat presei Katie Smallwood.

”Acest lucru ne oferă un indiciu clar cu privire la faptul că o proprţie foarte importantă a acestor decese suplimentare este legată şi cauzată de covid-19”, a subliniat ea.

Până  în prezent, peste două milioane de persoane au fost contaminate, în mod oficial, în Europa cu noul coronavirus - un bilanţ care a crescut cu 15% în ultimele două săptămâni -, iar peste 175.000 de oameni au murit din cauza covid-19, potrivit agenţiei ONU cu sediul la Geneva.

OMS sfătuieşte ţări ca Germania sau Elveţia - care au început să relaxeze măsurile de izolare prin deschiderea barurilor şi discotecilor, între alte măsuri - să implementeze măsuri ”robuste” de testare şi de ”urmărire”, în vederea evitării unui al doilea val al epidemiei, a subliniat Smallwood.

”Redeschiderea întreprinderilor sau a cluburilor şi barurilor, unde oamenii se întâlnesc, va depinde absolut de capacitatea sistemelor de sănătate de a şti cum se transmite virusul, unde se transmite (...) şi de a se asigura că intervenţii ţintite au loc în vederea prevenirii şi împiedicării oricărei transmiteri a viruslui”, a avertizat ea.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră