Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat că nu vede aproape nicio posibilitate de a furniza Ucrainei armament şi materiale direct din stocurile Armatei Germane, Bundeswehr, deoarece Germania ”a atins o limită”, însă va continua să sprijine Ucraina, relatează cotidianul Augsburger Allgemeine, citat de Deutsche Welle.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru a menţine capacitatea de apărare a Bundeswehr, livrările viitoare ar trebui să fie din ce în ce mai mult realizate direct prin industria de armament, a declarat Christine Lambrecht, pentru cotidianul german Augsburger Allgemeine.

”În acest scop, ne coordonăm în mod permanent cu Ucraina”, a spus ea.

”În cazul livrărilor din stocurile Bundeswehr, totuşi, trebuie să fiu sinceră, am atins acum o limită”, a afirmat Lembrecht.

Bundeswehr trebuie să continue să poată ”asigura apărarea naţională şi a alianţei”, a mai precizat ministrul german al Apărării, ”dar asta nu înseamnă că nu putem face mai mult pentru Ucraina”, a adăugat ea.

Lambrecht a reiterat că nu va oferi detalii despre livrările de armament oferite de Germania Ucrainei.

”Există motive întemeiate pentru care am clasificat tocmai aceste informaţii. Am procedat astfel ca răspuns la o solicitare explicită din partea Ucrainei”, a argumentat oficialul german.

”Trebuie să ţineţi întotdeauna cont: în momentul în care livrările sunt publicate în detaliu, Rusia ar avea şi această informaţie. Şi numai acest lucru ar avea implicaţii strategice militare”, a mai explicat ea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.